Magazinul de optincă Lensa a deschis cel mai mare magazin de optică din provincie, la Craiova, şi se aşteaptă anul acesta la o cifră de afaceri de peste 8 milioane de euro din comerţul cu ochelari de soare, ochelari de vedere, lentile de contact colorate şi lentile de vedere, de la 6 milioane euro anul trecut.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Lensa.ro, magazin online de optică fondat în 2013, a deschis cel mai mare magazin specializat din provincie, la Craiova, cu un spaţiu de vânzare de 180 de metri pătraţi. Acesta este al şaselea showroom din reţea şi primul din sud-vestul ţării", a anunţat compania.

Anul acesta, magazinul românesc de optică Lensa.ro a mai inaugurat trei showroom-uri, în oraşele Timişoara, Iaşi şi Constanţa. Cu noul magazin de la Craiova, totalul investiţiilor din România ajunge la 400.000 euro.

"În această perioadă am observat că există o nevoie permanentă şi în creştere de corecţie a vederii. De aceea am decis să continuăm planul de investiţii. Am deschis la începutul anului puncte fizice la Timişoara şi Iaşi, în iunie la Constanţa, iar acum intrăm pe piaţa de optică din Craiova, inaugurând un showroom care expune peste 700 de perechi de ochelari. Centrul de optică are două cabinete pentru consultaţii oftalmologice", a declarat Daniel Crăciun, CEO al Lensa.ro.

Investiţia din Craiova este în jur de 50.000 euro.

"Vedem un potenţial foarte bun de creştere pe piaţa de optică din Craiova", a precizat Florin Niţă, marketing manager la Lensa.ro.

De asemenea, între 1 septembrie şi 31 octombrie, atât în showroom-uri cât şi online, Lensa.ro lansează programul de reînnoire a ochelarilor de vedere, intitulat "Rabla la ochelari". În cadrul acestui program, clienţii care vor preda la showroom-urile Lensa.ro orice pereche veche de ochelari, vor primi până la 500 de lei în schimbul acesteia. Suma se va oferi sub formă de reducere la achiziţia unei noi perechi de ochelari de vedere. Se va putea aplica o singură reducere pe comandă.

Lensa.ro se aşteaptă anul acesta la o cifră de afaceri de peste 8 milioane de euro din comerţul cu ochelari de soare, ochelari de vedere, lentile de contact colorate şi lentile de vedere. Anul trecut, Lensa.ro a încheiat cu o cifră de afaceri de peste 6 milioane euro.

Lensa.ro este un brand românesc deţinut de antreprenorii Daniel Crăciun şi Florin Niţă, având peste 200.000 de comenzi anual.


 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.