Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat joi actul normativ privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 5/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, informează Administraţia Prezidenţială.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Prin proiectul de Lege adoptat pe 14 aprilie, decizional, de Camera Deputaţilor are în vedere dezvoltarea sistemului informatic propriu al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, prin intermediul căruia să se gestioneze popririle şi activităţile aferente de stingere a acestora şi transpunerea în legislaţia naţională a prevederilor Directivei (UE)2018/822 privind schimbul automat obligatoriu de informaţii în domeniul fiscal cu privire la modalităţile transfrontaliere.

„În cazul în care există mai mulţi intermediari, obligaţia de raportare a informaţiilor cu privire la aranjamentul transfrontalier care face obiectul raportării revine tuturor intermediarilor implicaţi în acelaşi aranjament transfrontalier care face obiectul raportării. Oricare dintre intermediarii implicaţi în acelaşi aranjament transfrontalier care face obiectul raportării poate fi exonerat de la obligaţia de raportare a informaţiilor prevăzute la alin. (19) către A.N.A.F. dacă deţine dovezi concludente, din care să rezulte dincolo de orice dubiu, că informaţiile 2 prevăzute la alin. (19) au fost deja raportate către A.N.A.F. sau către autoritatea competentă dintr-un alt stat membru de un alt intermediar”, arată legea promulgată de către şeful statului. 

Sunt exoneraţi de la îndeplinirea obligaţiei de raportare contribuabilii relevanţi care deţin dovezi concludente din care rezultă, dincolo de orice dubiu, că informaţiile menţionate la alin. (19) au fost deja raportate către A.N.A.F. sau către autoritatea competentă dintr-un alt stat membru de un alt contribuabil relevant, mai indică sursa citată. 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.