Decizia Chinei de a-şi redeschide economia va creşte inflaţia în Europa, deoarece ambele concurează pentru mai multă energie, a declarat vineri preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, transmite Reuters.
Au existat dezbateri ample săptămâna aceasta la Forumul Economic Mondial de la Davos, Elveţia, despre dacă decizia Beijingului de a pune capăt politicii sale zero-Covid va aduce mai multă sau mai puţină inflaţie.
Pe de o parte, unii susţin că, deoarece lanţurile de aprovizionare sunt restabilite, redeschiderea ar putea atenua unele dintre presiunile inflaţioniste cu care s-a confruntat Europa în ultimele luni.
13 octombrie - Oraşul meu acasă şi la birou (ediţia a IV-a)
Pe de altă parte, alţii notează că China va consuma mai multă energie şi acest lucru se va adăuga la presiunile inflaţioniste în curs.
Preşedintele Christine Lagarde, şefa băncii centrale a zonei euro, se află în a doua categorie.
Redeschiderea Chinei este ”ceva care va fi pozitiv pentru China în mare parte, ceva care va fi pozitiv pentru restul lumii, dar vom avea o presiune inflaţionistă asupra multora dintre noi, pur şi simplu pentru că nivelul de energie care a fost consumat de China anul trecut a fost cu siguranţă mai mic decât ceea ce vor consuma în acest an
Cantitatea de GNL [gaz natural lichefiat] pe care [ei] o vor cumpăra din restul lumii va fi mai mare decât ceea ce am văzut şi nu există atât de multă capacitate neutilizată în ceea ce priveşte petrolul şi gazele”, a spus Lagarde vineri, în timpul unui panel la Davos, condus de Geoff Cutmore de la CNBC.
”Deci vor exista constrângeri, vor exista mai multe presiuni inflaţioniste din această cerere suplimentară”, a adăugat ea.
Agenţia Internaţională pentru Energie a avertizat că firmele europene s-ar putea confrunta cu costuri mai mari atunci când caută să achiziţioneze gaze naturale în acest an, deoarece va exista mai multă concurenţă pentru această marfă.
Inflaţia a fost una dintre cele mai mari provocări pentru cetăţenii europeni în ultimul an, în principal cauzată de facturile mai mari ale energiei.
BCE a majorat dobânzile de patru ori pe parcursul anului 2022, ducând dobânda depozitelor la 2%.
Banca centrală a declarat în decembrie că va creşte în continuare dobânzile în 2023, pentru a combate inflaţia ridicată.
Datele recente au arătat o încetinire a inflaţiei totale, chiar dacă aceasta rămâne cu mult peste ţinta de 2% a BCE.
Inflaţia din decembrie a ajuns la 9,2% în zona euro, potrivit cifrelor preliminare. Aceasta a fost a doua ăncetinire lunară consecutivă a creşterilor de preţuri în zona euro.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.