Producătorul rus de soluţii de securitate cibernetică Kaspersky Lab a anunţat, vineri, că o falsă aplicaţie, care seamănă cu FaceApp, infectează victimele cu un modul adware.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Specialiştii au identificat o aplicaţie falsă, care este concepută pentru a păcăli utilizatorii să creadă că este versiunea certificată de FaceApp, dar infectează dispozitivele victimelor cu un modul adware numit MobiDash.

”Odată ce aplicaţia este descărcată din surse neoficiale şi instalată, aceasta simulează o eroare şi este eliminată. Apoi, un modul malware din aplicaţie rămâne, discret, pe dispozitivul utilizatorului, afişând reclame”, se arată în comunicat.

Potrivit datelor Kaspersky, aproximativ 500 de utilizatori unici au întâmpinat această problemă numai în ultimele două zile, primele detecţii apărând pe 7 iulie. Au fost identificate aproape 800 de module diferite.

”Persoanele din spatele MobiDash îşi ascund adesea modulul adware în aplicaţii şi servicii populare. Aceasta înseamnă că acţiunile versiunii false de FaceApp s-ar putea intensifica, mai ales dacă luăm în considerare sutele de ţinte, în doar câteva zile. Le recomandăm utilizatorilor să nu descarce aplicaţii din surse neoficiale şi să instaleze soluţii de securitate pe dispozitivele lor pentru a evita orice probleme”, a spus un cercetător din cadrul Kaspersky, Igor Golovin.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.