Românii aleg destinaţiile călduroase, atât pentru vacanţa de Paşte, cât şi pentru cea de 1 mai. Egipt, Dubai, Maroc şi Turcia sunt ȋn topul preferinţelor turiştilor, arată datele agenţiei de turism Karpaten Turism, care anunţă că a vândut anul acesta, pentru perioada de Paşte şi 1 mai, cu 30% mai multe pachete faţă de anul trecut.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Românii aleg destinaţiile călduroase, atât pentru vacanţa de Paşte, cât şi pentru cea de 1 mai. Egipt, Dubai, Maroc şi Turcia sunt ȋn topul preferinţelor turiştilor Karpaten Turism. Agenţia a vândut anul acesta, pentru perioada de Paşte şi 1 mai, cu 30% mai multe pachete faţă de anul trecut”, arată compania.

Un pachet de vacanţă în Egipt porneşte de la 399 euro/persoană şi poate ajunge la 3.200 euro/persoană.

Pentru Dubai, preţurile pleacă de la 499 euro/persoană şi ajung la 4.800 euro/persoană, în timp ce pentru Maroc, o vacanţă costă de la 489 euro/persoană la 2.500 euro/persoană.

”Românii sunt mult mai dornici să călătorească, după terminarea pandemiei. Ȋn 2021, ȋn perioada Paşte-1 mai, au călătorit 10.000 de persoane, iar acum ȋnregistrăm o creştere de 30%. Dacă anul trecut, majoritatea clienţilor noştri au ales Egiptul, datorită relaxării măsurilor anti-Covid, ȋn prezent, se bucură de redeschiderea unor destinaţii noi, precum, Dubai, Argentina, Brazilia sau Peru”, spune Alexandru Mărginean, manager general Karpaten Turism.

Alte pachete turistice populare printre clienţii Karpaten Turism, pentru sărbătorile de primăvară, sunt Circuitele ȋn India, Peru, Argentina – Brazilia, Spania & Santiago de Compostela, Israel şi Cappadocia. Charterele către Republica Dominicană şi Dubai se află, ȋn continuare, printre cele mai bine vândute destinaţii exotice din portofoliul agenţiei.

”Preţurile pachetelor turistice au crescut faţă de anul trecut, din cauza scumpirii petrolului, care influenţează ofertele companiilor aeriene, dar asta se vede, ȋn special, ȋn cazul zborurilor lungi. Facem, însă, tot posibilul pentru ca acest lucru să se simtă cât mai puţin în ofertele Karpaten, iar clienţii noştri să nu fie afectaţi”, completează Alexandru Mărginean, manager general Karpaten Turism.

Karpaten Turism este una dintre cele mai mari agenţii turoperatoare din România, fondată în anul 1996.

 

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.