Preşedinţii Consiliilor Judeţene din Arad şi Bekes (Ungaria) au semnat, marţi, un parteneriat pentru atragerea de fonduri europene destinate infrastructurii rutiere din zona transfrontalieră, partea română urmând să acceseze o finanţare de aproape 13 milioane de euro pentru 100 de kilometri de drumuri judeţene, între care o centură pentru oraşul Curtici.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Patru judeţe din România şi patru din Ungaria pot atrage fonduri europene prin cadrul Programul Interreg, iar preşedinţii Consililor Judeţene Arad şi Bekes (Ungaria) au semnat un parteneriat prin care vor solicita finanţare în vederea reabilitării infrastructurii rutiere, fiind primele judeţe care au optat pentru acest domeniu.

Prin semnarea acestui parteneriat considerat strategic, Consiliul Judeţean (CJ) Arad va accesa aproximativ 13 milioane de euro pentru reabilitarea a 100 de kilometri de drumuri judeţene între Nădlac şi Vărşand, de-a lungul graniţei cu ţara vecină. Unele segmente vor fi construite de la zero, între care o centură pentru oraşul Curtici, tranzitat de traficul greu pentru că este pe un traseu de legătură între DN7 şi DN 79.

"În acest moment mai avem un proiect câştigat tot pe infrastructură, în valoare de 35 de milioane de euro. Practic, cu cele 13 milioane ajungem la aproape 50 de milioane de euro atraşi. Totuşi, acest nou proiect rezolvă situaţia a mai puţin de zece la sută din cei 1.200 de kilometri de drumuri judeţene pe care le administrăm şi va trebui să găsim resurse financiare şi pentru alte tronsoane”, a declarat Iustin Cionca, preşedintele CJ Arad.

Omologul său din Bekes, Zalai Mihály, a arătat ”importanţa pe care o are colaborarea dintre cele două judeţe pentru atragerea fondurilor europene”.

Preşedintele CJ Békés a atras atenţia asupra faptului că Programul Interreg, care a fost lansat în 2013, este pus în practică abia după câţiva ani.

"Sistemul legislativ în domeniu a celor două ţări, diferit în mare parte, şi schimbările administrative din Ungaria, care au dus la modificările competenţelor administraţiilor locale, sunt cele două cauze principale. Cu toate acestea, de când sunt preşedinte al Consiliului Judeţean Békés, din octombrie 2014, m-am ocupat în mod direct de tot ce înseamnă buna desfăşurare a programului: identificarea necesităţilor comunităţii în funcţie de priorităţi, consultări, discuţii cu omologii din celelalte judeţe. Totul pentru a reuşi să accesăm fonduri europene”, a spus Zalai Mihály.

Vicepreşedintele CJ Arad Sergiu Bîlcea a adăugat că prin acest proiect va fi creat un culoar rutier care va lega oraşe frontaliere Nădlac, Pecica, Curtici şi Chişineu-Criş.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.