Tot mai mulţi români îşi fac rezervări pentru vacanţa de Paşte, când cel mai bine se rezervă staţiunile de pe litoralul bulgăresc, iar pentru România, staţiunile balneare şi montane. Tarifele pornesc de la 87 de euro de persoană pentru litoralul bulgăresc şi de la 203 lei de persoană pentru litoralul românesc. Cele mai solicitate staţiuni montane din România sunt Sinaia, Predeal, Poiana Braşov, Buşteni, Azuga şi Bran, arată datele touroperatorului IRI Travel, potrivit căruia pentru trei nopţi la un hotel de 4 stele cu servicii all inclusive din Albena tarifele încep de la 134 de euro de persoană, în timp ce un sejur de 3 nopţi, de Paşte, în Sinaia sau Predeal, cu mic dejun şi prânz festiv, porneşte de la 1.401 lei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”IRI Travel, principalul touroperator specializat atât pe litoralul bulgăresc, cât şi pe cel românesc, anunţă că rezervările tip early booking pentru litoralul Mării Negre, atât pentru România, cât şi pentru Bulgaria, decurg normal. De asemenea, sunt turişti care îşi rezervă, în special pentru litoralul bulgăresc, pentru perioada Sfintelor Sărbători de Paşte, iar pentru litoralul românesc, în special pentru 1 Mai”, arată compania.

În pofida situaţiei tensionate de la graniţa României şi a îngrijorării care este de înţeles, compania arată că turiştii profită de faptul că au fost eliminate toate restricţiile şi ne revenim la normal.

”Mai mult ca oricând, românii doresc să călătorească şi să se bucure de viaţă, de timpul lor liber. Ne-am implicat în sprijinul refugiaţilor ucraineni, punându-ne la dispoziţie, gratuit, flota de autocare. Vecinii noştri sunt aici bineveniţi şi în siguranţă. Iar românii, la rândul lor, se simt în siguranţă în propria ţară şi în Bulgaria şi îşi rezervă pachete turistice în continuare pentru staţiunile de la Marea Neagră, pornind de la Mamaia Nord până la Sunny Beach”, subliniază Lucian Bădîrcea, CEO IRI Travel.

Tarifele deja negociate pentru sezonul estival 2022  rămân neschimbate, dar cele mai avantajoase oferte sunt cele tip early booking, în special cele promovate până la data de 31 martie.

Potrivit lui Lucian Bădîrcea, de Paşte, cel mai bine se rezervă staţiunile de pe litoralul bulgăresc, iar pentru România, staţiunile balneare şi montane.

Pentru litoralul Bulgariei, ofertele de Paşte cuprind în general perioada 22-25 aprilie şi pornesc de la 87 de euro de persoană. De exemplu, pentru trei nopţi la un hotel de 4 stele cu servicii all inclusive din Albena tarifele încep de la 134 de euro de persoană, iar pentru un hotel de 5 stele, de la 187 de euro de persoană, cu toate mesele incluse.

Pe de altă parte, în Kavarna există vile de 3 stele unde un turist poate plăti şi 54 de euro pentru trei nopţi, fără servicii de masă.

Pentru Nisipurile de Aur, pentru 3 nopţi la hoteluri all inclusive de 4 stele, ofertele încep de la 107 euro de persoană, pentru Sunny Beach, de la 149 de euro de persoană, pentru Nessebar, de la 73 de euro de persoană iar pentru Ozbor, de la 203 euro de persoană.

Iri Travel asigură şi transport cu autocarul către litoralul bulgăresc, costul fiind de 50 de euro de persoană (dus – întors) pentru staţiunile din nord (Balcic, Albena, Kranevo, Nisipurile de Aur, Sf. Constantin şi Elena, Varna), respectiv de 60 de euro (dus – întors) pentru staţiunile din sud (Obzor, Sunny Beach, Nessebar).

Pentru litoralul românesc, ofertele de Paşte cuprind de asemenea perioada 22-25 aprilie şi pornesc de la 203 de lei de persoană.

Sunt deschise hoteluri în Mamaia, Eforie Nord, Jupiter, Neptun, Olimp, Mangalia şi Vama Veche.

De exemplu, un sejur de 3 nopţi la o vilă de 3 stele din Eforie Nord, fără servicii de masă, costă 406 lei camera dublă, iar pentru un hotel de 4 stele din Mamaia, cu mic dejun inclus, tarifele pornesc de la 838 camera pentru minisejurul de Paşte. La un hotel de 3 stele din Neptun, o cameră dublă pentru 3 nopţi costă 1.782 de lei, însă cu toate mesele incluse şi cu cină festivă.

Ca staţiuni montane, cele mai solicitate sunt Sinaia, Predeal, Poiana Braşov, Buşteni, Azuga şi Bran. De exemplu, în Sinaia sau Predeal, 3 nopţi de cazare pentru o cameră dublă, cu mic dejun şi prânz festiv, pornesc de la 1.401 lei. La un hotel de 4 stele din Poiana Braşov, o cameră costă, la 3 stele, 2.199 de lei cu mic dejun şi cină festivă incluse.

IRI TRAVEL vinde pachete de vacanţă în destinaţii precum România, Bulgaria, Grecia, Turcia, Austria, Italia. Compania are o reţea de peste 1.000 de agenţii partenere pe teritoriul întregii ţări.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.