Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) a lansat, joi, o licitaţie de până la 142,5 milioane euro pentru achiziţia de autospeciale pentru stins incendiile, potrivit unui anunţ publicat pe platforma SICAP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Licitaţia vizează achiziţia de autopompe ”cisternă de capacitate mărită 10.000 litri”, potrivit anunţului.

Obiectivul achiziţiei reprezintă înlocuirea şi completarea parcului existent de autospeciale de stins incendiile, care sunt ”uzate moral şi fizic”.

”Achiziţia are ca scop scăderea timpului de reacţie şi sporirea eficienţei acţiunilor de intervenţie, ceea ce va conduce la creşterea numărului de vieţi salvate şi a bunurilor materiale recuperate”, se arată în anunţ.

Finanţarea achiziţiei se va face din fonduri bugetare, durata acordului-cadru este de 48 luni, iar tipul procedurii este licitaţie deschisă.

Ofertanţii trebuie să demonstreze că, în ultimii 3 ani (calculaţi până la data limită de depunere a ofertelor), au furnizat produse similare în valoare cumulată de cel puţin 5 milioane euro, fără TVA.

Termenul limita pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 26 septembrie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.