Cifra de afaceri din industrie pe total (piaţa internă şi piaţa externă) a crescut în termeni nominali cu 1,1%, în primele 11 luni din 2023, faţă de perioada similară din anul 2022, arată datele publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Cifra de afaceri din industrie a crescut în termeni nominali, în perioada 1.I-30.XI.2023, comparativ cu perioada 1.I-30.XI.2022, pe ansamblu, cu 1,1%, datorită creşterii înregistrate în industria prelucrătoare (+1,8%). Industria extractivă a scăzut cu 14,2%”, arată datele INS.

Pe marile grupe industriale, creşteri ale cifrei de afaceri s-au înregistrat în sectoarele: industria bunurilor de capital (+9,8%), industria bunurilor de uz curent (+8,2%) şi industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+2,1%).

Scăderi s-au înregistrat în industria energetică (-24,6%) şi în industria bunurilor intermediare (-3,7%).

Noiembrie 2023 comparativ cu octombrie 2023

Cifra de afaceri din industrie a scăzut în termeni nominali, în luna noiembrie 2023, comparativ cu luna precedentă, pe total, cu 0,2%, ca urmare a scăderii înregistrate în industria prelucrătoare (-0,4%).

Industria extractivă a crescut cu 3,3%.

Pe marile grupe industriale, scăderi au înregistrat: industria bunurilor intermediare (-2,1%) şi industria bunurilor de capital (-0,5%).

Creşteri au înregistrat industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+5,6%), industria bunurilor de uz curent şi industria energetică (+1,3%), fiecare.

Noiembrie 2023 comparativ cu noiembrie 2022

Cifra de afaceri din industrie a scăzut în termeni nominali, în luna noiembrie 2023, faţă de luna corespunzătoare din anul precedent, pe ansamblu, cu 0,4%, ca urmare a scăderii înregistrate în industria extractivă (-21,5%).

Industria prelucrătoare a crescut cu 0,6%.

Pe marile grupe industriale, scăderi au înregistrat: industria energetică (-18%) şi industria bunurilor intermediare (-4,2%).

Creşteri au înregistrat industria bunurilor de uz curent (+6,2%), industria bunurilor de capital (+3,8%) şi industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+3%).

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.