ING Groep a contactat Commerzbank în vederea unei posibile fuziuni, potrivit unor surse citate marţi de publicaţia germană Manager Magazin, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Sursele au spus că ING a abordat guvernul german, care deţine o participaţie la Commerzbank, şi pe directorul general al băncii, Martin Zielke. Şeful Commerzbank a refuzat însă să se angajeze în discuţii oficiale.

Interesul din partea ING pentru banca germană survine într-o perioadă în care Commerzbank şi Deutsche Bank s-au implicat în discuţii pentru o fuziune.

Reprezentanţii celor trei bănci au refuzat să comenteze, iar cei ai guvernului german nu au fost disponibili imediat pentru comentarii.

Potrivit revistei, directorul general al ING, Ralph Hamers, a sugerat transferarea sediului central la Frankfurt, în eventualitatea unei fuziuni, şi a promis să desfiinţeze mai puţine locuri de muncă decât în cazul fuziunii dintre Commerzbank şi Deutsche Bank.

Commerzbank este o candidată potrivită pentru a fi preluată de o bancă străină, acesta fiind unul dintre motivele pentru care guvernul german a încurajat fuziunea cu Deutsche Bank, pentru a crea o bancă autohtonă puternică, au declarat surse apropiate situaţiei.

UniCredit a anunţat la rândul ei că analizează o fuziune cu Commerzbank, dacă discuţiile acesteia cu Deutsche Bank vor eşua, au declarat la începutul acestei luni două persoane apropiate situaţiei.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.