Inflaţia preţurilor de consum din Marea Britanie s-a dublat în aprilie, la 1,5%, marcând începutul unei perioade de evoluţie ascendentă despre care Banca Angliei speră să fie temporară, în condiţiile în care economia îşi revine din criza provocată anul trecut de pandemia de Covid-19, transmite CNBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit Biroului Naţional de Statistică, preţurile de consum au urcat cu 1,5% în aprilie, după o creştere de 0,7% consemnată în luna martie.

Economiştii intervievaţi de Reuters anticipau o creştere a preţurilor de 1,4%.

La accelerarea inflaţiei au contribuit creşterea preţurilor reglementate pentru electricitate şi gaze, precum şi a preţurilor hainelor şi încălţămintei, alături de preţurile carburanţilor.

Inflaţia ar urma să se accelereze în continuare în lunile următoare, urmând modelul aflat deja în curs în Statele Unite.

”Cu inflaţia care va accelera în lunile viitoare şi cu economia care pare să se îndrepte spre o redresare decentă în trimestrul al doilea, atenţia se va concentra mai degrabă asupra momentului în care Banca Angliei ar putea începe să înăsprească politica monetară, decât dacă banca centrală va mai oferi noi stimuli. Cu toate acestea, Banca Angliei nu pare să se grăbească să înăsprească politica, potrivit minutei comitetului pentru politică monetară”, a declarat Howard Archer, economist la EY Item Club.

Inflaţia core, care exclude preţurile energiei şi alte elemente volatile, a fost de 1,3% în cele 12 luni încheiate în aprilie, potrivit datelor Biroului Naţional de Statistică.

Potrivit Băncii Angliei, inflaţia din Marea Britanie va depăşi ţinta sa de 2%, urmând să atingă 2,5% la sfârşitul anului 2021, pe fondul creşterii preţurilor petrolului la nivel mondial şi al expirării, în septembrie, a unor reduceri de urgenţă ale taxei pe valoarea adăugată, precum şi a unei baze de comparaţie mai reduse, după declinul economic provocat de Covid-19 în 2020.

Banca centreală se aşteaptă ca inflaţia să încetinească la 2% în 2022 şi 2023.

În SUA, datele de săptămâna trecută au arătat că preţurile de consum au urcat în aprilie cu un ritm anualizat de 4,2%, aceasta fiind cea mai ridicată inflaţie după 2008. Acest nivel i-a determinat pe investitori să anticipeze că Rezerva Federală va creşte dobânzile mai curând decât a indicat.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.