Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, s-a menţinut miercuri la nivelul de 2,15%, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Un nivel mai scăzut al ROBOR la 3 luni a fost atins pe 20 aprilie 2018, de 2,13%

Indicele ROBOR la 6 luni a rămas la rândul său la 2,23%, cel mai redus nivel atins din 19 ianuarie 2018.

Consiliul de administraţie al BNR a decis  pe  29 mai reducerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 1,75% pe an de la 2% pe an, începând cu data de 2 iunie, precum şi păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei şi în valută ale instituţiilor de credit. Măsura a fost luată pentru atenuarea impactului economic al pandemiei de coronavirus.

ROBOR (Romanian Interbank Offer Rate) este rata medie a dobânzii la care se împrumută, între ele, instituţiile bancare din România, în lei, iar evoluţia sa este legată, în principal, de nivelul de lichiditate existent în piaţă.

BNR a publicat, în mai 2019, indicele de referinţă trimestrial pentru creditele acordate consumatorilor (IRCC), care înlocuieşte ROBOR în calculul dobânzilor la majoritatea creditelor în lei. Nivelul acestuia, pentru al treilea trimestru din 2019, a scăzut la 2,36%, de la 2,66% în T2 2019.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.