Importatorul german de gaze Uniper, care urmează să fie naţionalizat în curând, a raportat o pierdere netă record de 40 de miliarde de euro în primele nouă luni ale acestui an, cea mai mare din istoria corporativă a Germaniei, după ce Rusia şi-a oprit livrările, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Pierderea scoate şi mai mult în evidenţă modul în care decizia Rusiei de a rupe o relaţie de aprovizionare de un deceniu cu Europa, în special cu Germania, are un impact asupra sectorului energetic al continentului, Uniper fiind cel mai grav caz corporativ al crizei de până acum.

De asemenea, marchează cea mai mare pierdere din istoria corporaţiei germane, conform lui Mark Spoerer, care deţine conduce catedra de istorie economică şi socială la Universitatea din Regensburg, chiar depăşind valorile mai recente, cum ar fi cele 25 de miliarde de euro dezvăluite de Deutsche Telekom pentru 2002.

De la începutul anului, acţiunile Uniper au pierdut 93% din valoare, ceea ce îi oferă o capitalizare de piaţă de 1,1 miliarde de euro, în scădere de la 15,2 miliarde de euro la 3 ianuarie.

”Cifrele noastre semestriale au indicat deja că acest lucru a lăsat cicatrici masive în rezultatele noastre financiare”, a spus directorul financiar Tiina Tuomela, adăugând că un pachet de stabilizare convenit cu guvernul, care va face ca statuol german să preia Uniper, este în prezent în curs de finalizare.

Uniper a spus că pierderea netă a luat în considerare pierderile realizate, de 10 miliarde de euro, pe care compania le-a suportat prin înlocuirea volumelor de gaze ruseşti de pe piaţa spot la preţuri mult mai mari.

Acest lucru a cauzat pierderi zilnice de peste 100 de milioane de euro, atunci când preţurile gazelor au crescut în timpul verii, o cifră care a scăzut la mai puţin de 10 milioane pe zi la sfârşitul lunii octombrie, pe măsură ce pieţele s-au calmat, a spus Uniper.

Pierderea netă include şi 31 de miliarde de euro din pierderi viitoare, legate de aceeaşi problemă.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.