Pandemia a jucat în favoarea Huawei, care, în ciuda embargoului impus de Statele Unite, a reuşit să urce peste Samsung, fie şi doar pentru o lună, în topul producătorilor de smartphone-uri.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Analiza pieţei smartphone-urilor făcută de Counterpoint Research arată că Samsung a pierdut primul loc în topul producătorilor, pe luna aprilie, în faţa Huawei.

Samsung a scăzut în luna aprilie la 19,1% cotă de piaţă. În aceeaşi lună, Huawei a ajuns la o cotă de piaţă de 21,4%.

Aceasta este prima oară când Huawei a depăşit Samsung în topul producătorilor de smartphone-uri.

Un rol cheie în această evoluţie l-am avut evoluţia diferită a pandemiei în timp şi spaţiu.

Pandemia a izbucnit în China la sfârşitul lunii decembrie a anului trecut, iar până în aprilie, când Huawei a înregistrat performanţe deosebite în “ţara natală”, producţia, stocurile, livrările şi piaţa în general erau în revenire puternică.

De cealaltă parte, în pieţele importante pentru Samsung, precum Europa şi Statele Unite, pandemia a izbucnit mai târziu, iar luna aprilie a fost afectată de restricţii.

Aceasta înseamnă şi că Samsung ar trebui să-şi revină rapid după ridicarea unora dintre restricţii în regiunile pe care le domină.

În luna aprilie, când au fost livrate 69,37 milioane de unităţi, piaţa smartphone-urilor a înregistrat o scădere de la an la an cu 41%.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.