Executivul a crescut cu 50%, până la 145 milioane euro, bugetul alocat schemei de ajutor pentru stimularea investiţiilor cu impact major în economie, potrivit unui comunicat publicat miercuri.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Guvernul a modificat, în şedinţa de miercuri, schema de ajutor pentru stimularea investiţiilor cu impact major în economie, după consultări derulate cu reprezentanţii mediului de afaceri. Schimbările vizează simplificarea şi debirocratizarea procedurilor schemei de ajutor de stat, susţin autorităţile.

”Bugetul anual maxim al schemei a fost majorat cu 50%, până la 145 milioane euro, datorită interesului deosebit manifestat de mediul de afaceri pentru realizarea unor investiţii de mare anvergură, cu importante efecte în economie, orientate spre sectoarele de activitate de vârf, acesta fiind singurul mecanism de atragere şi susţinere a investiţiilor în active corporale şi necorporale realizate de întreprinderi mari în România”, se arată în comunicat.

De asemenea, se modifică mecanismul de depunere a cererilor de acord pentru finanţare, din sesiune continuă în sesiuni distincte de 30 de zile lucrătoare. Selectarea beneficiarilor se va realiza pe baza unui punctaj stabilit în urma unor criterii de calcul, pentru un tratament egal la depunerea cererilor de acord pentru finanţare pentru toate entităţile interesate. Schema de ajutor de stat este exceptată de la obligaţia notificării pentru obţinerea aprobării din partea Comisiei Europene.

Totuşi, Comisia Europeană trebuie informată în termen de 20 de zile lucrătoare de la data aprobării hotărârii de modificare. Instituirea unor scheme de ajutor de stat urmăreşte sprijinirea firmelor care realizează o investiţie iniţială de minimum 44 milioane lei, fără TVA.

Ajutorul de stat se acordă sub formă de sume nerambursabile, în raport cu cheltuielile eligibile şi în limita maxim admisibilă. Ajutorul de stat se plăteşte după efectuarea totală sau parţială a cheltuielilor eligibile aprobate prin acordurile de finanţare. Schema de ajutor de stat este valabilă până la data de 31 decembrie 2020, iar furnizor este Ministerul Finanţelor Publice.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.