Grupul Hornbach a raportat o cifră de afaceri de 4,72 miliarde euro la nivel global în anul financiar 2019/20, în creştere cu 8,4%, în timp ce rezultatul operaţional ajustat (EBIT) a crescut cu 68%, ajungând la 227 milioane de euro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Startul noului an financiar 2020/21 a fost asociat cu mari incertitudini din cauza crizei generate de coronavirus. Afacerile din comerţul cu amănuntul DIY au fost mai puţin afectate de restricţiile impuse marilor părţi ale vieţii sociale şi economice decât temerile iniţiale. Magazinele de materiale de construcţii şi de grădinărit Hornbach din mai multe ţări şi regiuni au fost nevoite să-şi întrerupă parţial activitatea staţionară cu consumatorii privaţi timp de câteva săptămâni, însă în special achiziţiile prin intermediul magazinului online, ridicarea mărfurilor rezervate online şi, în cele mai multe cazuri, vânzările cu clienţii comerciali au fost în continuare posibile. Astfel, în nicio locaţie nu a existat un shutdown complet. În primul trimestru al anului financiar actual, s-a demonstrat că scăderea cifrei de afaceri cauzate de măsurile impuse de pandemie a fost compensată în cea mai mare parte datorită vânzărilor mari din magazinele de materiale de construcţii deschise şi redeschise şi a magazinelor online DIY", arată grupul.

Începând cu 6 mai 2020, toate cele 160 de magazine de materiale de construcţii şi de grădinărit Hornbach sunt accesibile tuturor clienţilor.

"Vremea a ţinut cu noi, am primit susţinere din partea clienţilor şi am menţinut costurile sub control. În concluzie, am avut o dezvoltare profitabilă", a declarat Albrecht Hornbach, preşedintele Consiliului de Administraţie Hornbach Management AG, asociatul cu răspundere nelimitată al Hornbach Holding AG & Co. KGaA.

Cel mai mare subgrup operativ al concernului Hornbach Baumarkt AG, care, la data încheierii exerciţiului financiar, 29 februarie 2020, administrează la nivel european 160 de magazine de materiale de construcţii şi de grădinărit, precum şi magazine online în nouă ţări, şi-a majorat cifra de afaceri cu 8,1%, ajungând la 4,428 miliarde de euro. Fără a lua în considerare magazinele inaugurate şi cele închise şi ajustările de curs valutar, cifra de afaceri a magazinelor de materiale de construcţii şi grădinărit (DIY) a crescut cu 7,7% la nivelul concernului.

"Grupul Hornbach şi-a îndeplinit prognoza cifrei de afaceri pentru 2019/20, cu o creştere de 8,4% a cifrei de afaceri nete, la 4,729 miliarde de euro", arată grupul.

Vânzările pe unitatea de suprafaţă din comerţul cu amănuntul DIY au atins un nou record în 2019/20, de 2.386 euro pe metrul pătrat.

"Comerţul online, prin care Hornbach îmbină activitatea sa staţionară DIY cu Interconnected Retail (ICR), a contribuit la dezvoltarea dinamică a cifrei de afaceri în grup, cu o rată de creştere din două cifre. Subgrupul Hornbach Baustoff Union GmbH al concernului a înregistrat un plus la cifra de afaceri de 13,2%, ajungând la 299 milioane de euro", precizează grupul.

De asemenea, Hornbach şi-a mărit semnificativ venitul operaţional comparativ cu anul precedent. Indicatorul EBIT fără efectele speciale neoperaţionale s-a majorat în anul financiar precedent cu 68,3%, respectiv 92,1 milioane de euro, ajungând la 227 milioane de euro. Aproximativ 86% din îmbunătăţirea veniturilor au rezultat din activitatea operativă şi doar 14% din prima aplicare a noii contabilităţi de leasing, în conformitate cu IFRS 16. În subgrupul Hornbach Baumarkt AG, EBIT ajustat a fost mai mult decât dublu, ajungând la 181,8 milioane de euro.

Per total, costurile au crescut mult mai lent decât cifra de afaceri a concernului şi venitul brut. În anul financiar 2019/20, grupul de magazine de construcţii a acordat o atenţie deosebită dezvoltării rentabilităţii în Germania.

În anul financiar 2019/20, cashflow-ul operativ a sporit de la 54 milioane de euro la 324 milioane de euro. Cu 131 de milioane de euro, grupul Hornbach a investit cu aproximativ o treime mai puţin decât în ​​anul precedent, anul financiar 2019/20. După deducerea investiţiilor şi ajustarea cu efectele IFRS 16, cashflow-ul disponibil al grupului s-a modificat de la minus 137 milioane de euro în anul precedent la actualul plus de 130 milioane de euro.

Consiliul de Administraţie ia în considerare riscuri economice considerabile pentru cele nouă luni rămase din anul financiar 2020/21, din cauza efectelor greu de estimat ale crizei generate de coronavirus. Se preconizează că aceasta va avea un impact negativ asupra dezvoltării cifrei de afaceri şi a veniturilor grupului Hornbach mai târziu în cursul exerciţiului financiar.

"Prin urmare, grupul Hornbach se aşteaptă pentru anul curent (1 martie 2020-28 februarie 2021) la o cifră de afaceri a concernului la nivelul anului precedent (4,7 miliarde de euro) şi un EBIT ajustat uşor sub nivelul anului financiar 2019/20 (227 milioane de euro)", arată grupul.

Fondată în anul 1877, Hornbach este o companie din domeniul construcţiilor şi grădinăritului care deţine 160 de magazine mixte de materiale de construcţii şi grădinărit şi magazine online, în 9 ţări din Europa (Germania, Austria, Olanda, Cehia, Luxemburg, Elveţia, Suedia, Slovacia şi România), dintre care 6 în România (Bucureşti Berceni, Bucureşti Militari, Bucureşti Baloteşti, Braşov, Timişoara şi Sibiu).

 

 


 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.