Veniturile totale ale gospodăriilor din România au crescut în primul trimestru cu 19,2% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, până la 3.873 lei (831 euro) pe lună, dar cheltuielile s-au majorat cu 20,1%, la 3.317 lei (712 euro), arată datele publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În primul trimestru al anului trecut, veniturile medii ale unei gospodării au fost de 3.250 lei (719 euro), iar cheltuielile - de 2.761 lei (611 euro) pe lună. 

În primul trimestru al acestui an, veniturile totale medii lunare au fost de 3.873 lei pe gospodărie şi 1.483 lei pe persoană.

Totodată, cheltuielile totale ale populaţiei, au fost, în medie, de 3.317 lei lunar pe gospodărie (1270 lei pe persoană) şi au reprezentat 85,6% din nivelul veniturilor totale.

Din total venituri, veniturile băneşti au fost, în medie, de 3.505 lei lunar pe gospodărie (1.342 lei pe persoană), iar veniturile în natură de 368 lei lunar pe gospodărie (141 lei pe persoană).

Totodată, salariile şi celelalte venituri asociate lor au format cea mai importantă sursă de venituri - 64,6% din veniturile totale ale gospodăriilor. 

În plus, la formarea veniturilor totale ale gospodăriilor, au contribuit, de asemenea, veniturile din prestaţii sociale (20,4%), veniturile din agricultură (1,5%), veniturile din activităţi neagricole independente (1,8%), cele din proprietate şi vânzărea de active din patrimoniul gospodăriei (0,7%) precum şi veniturile în natură (9,5%), în principal, contravaloarea consumului de produse agroalimentare din resurse proprii (8,2%).

Din total cheltuieli, 63,9% (70,1% în primele trei luni din 2017) au reprezentat, în primele trei luni ale anului, cheltuieli de consum, iar 29,1% (20,9% în primele trei luni din 2017) cheltuieli cu impozite şi contribuţii.

Cheltuielile pentru investiţii au reprezentat doar 0,3% din total cheltuieli, faţă de 0,5% în primele trei luni din 2017.

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.