ANAF a început vineri operaţiunea Cronos, cu controale la complexul comercial Dragonul Roşu din nord-estul Capitalei, la care s-au alăturat inspectori ai muncii, de la emigrări, protecţia consumatorului şi de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, pentru a verifica actele de muncă ale comercianţilor, precum şi actele pe baza cărora au fost procurate mărfurile.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Direcţia Generală Antifraudă anunţase joi că demarează operaţiunea Cronos împreună cu Inspecţia Muncii, prin care vor controla până pe 23 septembrie o serie de firme pentru a descoperi dacă au contracte de muncă declarate sau sunt subdeclarate.

În primul rând, vor fi controlate firmele din sectoarele de confecţii, construcţii, pază şi protecţie, curăţenie, alimentaţie publică, silvicultură, transport, comerţ, arhivare şi depozitări, domenii în care au fost identificate cele mai mari riscuri legate de utilizarea forţei de muncă fără forme legale ori subdeclararea nivelului real de salarizare.

Controalele în complexul Dragonul Roşu au început în jurul orei 11.00, cu peste 30 de echipe de inspectori şi vor dura câteva ore. Aceştia au cerut actele de muncă pentru a vedea dacă vânzătorii muncesc la negru sau cu contracte subdeclarate ca durată de lucru, dacă marfa este achiziţionată şi vândută cu documentaţie legală.

Totodată, inspectorii ISU verifică dacă au fost luate măsuri de evacuare în cazul unor eventuale incendii, în condiţiile în care este depozitată foarte multă marfă, iar spaţiul este înghesuit.

Cei de la serviciul de emigrări controlează vânzătorii străini, dacă au acte legale de stat în ţară.

“Întrucât o mare parte dintre achiziţiile fictive sau artificiale de bunuri şi servicii, cu impact asupra TVA şi impozitului pe profit, sunt deseori utilizate pentru a deconta sume care servesc, în realitate, pentru remunerarea unor persoane pentru munca prestată, inspectorii antifraudă şi inspectorii de muncă vor controla prioritar firmele care activează în domeniile menţionate şi care se încadrează în profilele de risc generate de analizele documentare”, a precizat Fiscului.

Inspectorii vor informa contribuabilii, atât firme, cât şi salariaţi, despre obligaţiile legale pe care le au, riscurile la care se expun şi sancţiunile contravenţionale şi/sau penale aplicabile în domeniu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.