First Bank, bancă deţinută în România de fondul american de investiţii J.C. Flowers, a anunţat, miercuri, semnarea unui acord cu banca israeliană Bank Leumi pentru achiziţia participaţiilor acesteia, deţinute la filiala Bank Leumi România.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Valoarea tranzacţiei este supusă unor clauze de confidenţialitate, potrivit băncii.

”Achiziţia este condiţionată de primirea aprobării Băncii Naţionale a României şi Consiliului Concurenţei şi este de aşteptat să fie finalizată în a doua parte a a anului”, se arată în comunicat.

Bank Leumi România deţine o reţea naţională de 15 sucursale, are 200 de specialişti, administrează active de peste 250 milioane de euro şi depozite de 150 milioane de euro.

"Această achiziţie face parte din strategia băncii de a-şi extinde şi consolida prezenţa în România, cu obiectivul de a deveni un actor puternic pe piaţa locală. Este cea de-a doua achiziţie pe care fondul american de investiţii J.C. Flowers & Co. o face în România în mai puţin de un an, dovedindu-şi interesul şi angajamentul faţă de această piaţă valoroasă. Având în vedere orientarea noastră către achiziţii relevante, ne păstrăm deschiderea spre oportunităţi similare de creştere. Între timp, continuăm să facem business „The American Way”, cu accent pe creştere, prin servicii de calitate oferite clienţilor, digitalizare şi eficienţă", a declarat Dominic Bruynseels, preşedintele executiv al First Bank.

Prim-vicepreşedintele executiv, director al diviziei de strategie, inovare şi transformare, Bank Leumi Israel, Hanan Friedman, consideră că această tranzacţie va permite continuarea implementării strategiei băncii.

"Acest acord reprezintă un nou pas în implementarea strategiei internaţionale a Leumi, care se concentrează pe operaţiunile bancare comerciale ale filialelor noastre din SUA şi Marea Britanie şi pe colaborări cu companii locale importante în alte regiuni", a spus Friedman.

Totodată, echipa de avocaţi Clifford Chance Badea a anunţat că a asistat First Bank în legătură cu achiziţia Leumi Bank România.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.