Exporturile de mărfuri româneşti au avansat în primele şapte luni cu 10,4% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, până la 39,88 miliarde euro, ritm sub cel al importurilor, iar deficitul comercial a continuat să crească, arată datele publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În primele şapte luni din 2017, deficitul comercial a fost de 6,81 miliarde euro.

În primele şapte luni din 2018, importurile au fost 47,46 miliarde euro, cu 10,5% mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Totodată, exporturile au fost de 39,88 miliarde euro, un avans de 10,4% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Astfel, deficitul comercial a ajuns la 7,58 miliarde euro după primele şapte luni, cu 11,25% peste cel înregistrat în aceeaşi perioadă a anului trecut.

În luna iulie, exporturile au însumat 5,9 miliarde euro, iar importurile au fost 7,17 miliarde euro, rezultând un deficit de 1,27 miliarde euro.

Faţă de luna iulie 2017, exporturile din iulie 2018 au crescut cu 12,9%, iar importurile au avansat cu 15,4%. 

În perioada ianuarie-iulie, ponderi importante în structura exporturilor şi importurilor sunt deţinute de grupele de produse: maşini şi echipamente de transport (48,1% la export şi 38,1% la import) şi alte produse manufacturate (32,5% la export şi respectiv 30,8% la import).

Valoarea schimburilor intra-UE28 de bunuri în perioada ianuarie-iulie a fost de 30,53 miliarde euro la expedieri şi de 35,62 miliarde euro la introduceri, reprezentând 76,6% din total exporturi şi 75,1% din total importuri.

Valoarea schimburilor extra-UE28 de bunuri în perioada ianuarie-iunie a fost de 9,35 miliarde euro la exporturi şi de 11,83 miliarde euro la importuri, reprezentând 23,4% din total exporturi şi 24,9% din total importuri.

În 2017, exporturile României au urcat cu 9,1%, iar importurile au avansat cu 12,3%. Deficitul comercial a crescut cu 30% faţă de 2016, la 12,96 miliarde euro.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.