EVENIMENT NEWS.RO – Radu Constantin (Hidroelectrica): Cuvântul de ordine la Hidroelectrica este ”investiţii” / Bugetul de investiţii este dublu faţă de anul trecut / Retehnologizările aferente grupurilor hidro sunt pe primul plan - VIDEO
Radu Constantin, Chief Administrative Officer, Hidroelectrica, a afirmat că la Hidroelectrica cuvântul de ordine este ”investiţii” şi a precizat că bugetul de investiţii al companiei pentru acest an este de 1,5 miliarde de lei, dublu faţă de 2025. El a explicat că retehnologizările aferente grupurilor hidro sunt pe primul plan şi până în prezent în acest an au fost semnate contracte de peste 1,2 miliarde de lei.
Radu Constantin a fost întrebat, joi, la Evenimentul News.ro - Energy road - Energie la tine acasă - Ediţia a VIII-a, unde merge bugetul de investiţii al Hidroelectrica.
"Ceea ce face Hidroelectrica nu este de ieri, de azi, este de mai mult timp şi proiectele noastre de investiţii nu se fac aşa, de pe o zi pe alta. Planul nostru de management este foarte bine cuantificat, este foarte asumat şi începând cu anul 2023, de când Hidroelectrica, în luna iulie este listată la Bursă, noi am încercat să oferim, pe de o parte, acţionarilor ceea ce doresc, şi anume profit. Pe partea cealaltă, Sistemului Energetic Naţional să-i oferim stabilitate, fiind astfel pilonul principal de rezilienţă în cadrul Sistemului Energetic Naţional. Proiectele noastre de investiţii bineînţeles că joacă un rol deosebit de important. Cuvântul de ordine la Hidroelectrica asumat este acesta: investiţii. Bugetul de anul acesta de 1,5 miliarde de lei este aprobat de către acţionari. Planurile de acolo sunt aprobate de către acţionari", a afirmat Radu Constantin.
El a precizat că în 2025 realizările pe investiţii au fost cele mai mari din ultimii zece ani.
"Vreau să vă spun că anul trecut realizările pe investiţii au fost cele mai mari de după perioada din ultimii zece ani cel puţin. Am realizat 790 de milioane de lei, astfel încât am avut această ambiţie în acest an să bugetăm mai mult decât dublu. Realizările de anul acesta din punct de vedere al contractelor de retehnologizare, pentru că la Hidroelectrica avem mai multe paliere la care atribuim cuvântul investiţii. Dar, în primul rând, partea de retehnologizare, să nu uităm, este foarte importantă. Asset-ul Hidroelectrica sunt de fapt grupurile hidro. Acei 6.400 de megawaţi care au o durată de viaţă depăşită, iar obligaţia noastră este să generăm plus valoare pentru generaţiile viitoare, astfel încât retehnologizările aferente grupurilor hidro sunt pe primul plan, astfel încât în acest an, până în acest moment, am semnat deja contracte de peste 1,2 miliarde de lei", a explicat Radu Constantin.
El a anunţat şi o investiţie importantă pe partea de stocare.
"Pe partea aceasta de stocare, pentru că este un cuvânt la ordinea zilei de asemenea, vreau să vă spun că peste o lună pot să vă anunţ, Hidroelectrica va pune în funcţiune prima baterie pe care o vom avea la Parcul Eolian Crucea. Acolo este un proiect de 36 de megawaţi cu 72 capacitate, astfel încât vom avea prima baterie la care am lucrat deja să o punem în... ea a fost pusă sub tensiune, s-au făcut testele respective, dar proiectul acesta este pornit de aproape un an jumătate", a subliniat Radu Constantin.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.