Agenţia Spaţială Europeană (ESA) a salutat vineri un acord ca Marea Britanie să-şi reia calitatea de membru cu drepturi depline în programul european Copernicus, atenuând îndoielile cu privire la următorul lot de sateliţi de urmărire a climei şi finalizarea lucrărilor de dezvoltare de către firmele spaţiale europene, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Marea Britanie a anunţat joi că se va alătura atât programului Copernicus, cât şi programului de cercetare ştiinţifică Horizon al Uniunii Europene, punând capăt unei impas de doi ani după Brexit, privind finanţarea.

Copernicus este un set de şase familii de sateliţi Sentinel, concepute pentru a citi ”semnele vitale” ale planetei, inclusiv dioxidul de carbon.

Planurile pentru alte şase misiuni Sentinel Expansion, începând din 2026, au rămas în suspans din cauza unui deficit de finanţare de 721 de milioane de euro, care decurge în principal din ieşirea Marii Britanii din UE.

Într-un interviu acordat luna trecută Reuters, şeful Agenţiei Spaţiale Europene, care co-conduce cel mai mare proiect de observare a Pământului din lume, împreună cu UE, a avertizat că lucrările ar trebui să fie suspendate dacă nu există un acord de finanţare până în iunie viitor.

Dar, în urma acordului de joi, directorul general Josef Aschbacher a declarat că acordul va permite oamenilor de ştiinţă şi industriei din Marea Britanie să beneficieze pe deplin de unul dintre programele spaţiale de top din Europa.

”Participarea deplină a Regatului Unit la program este un impuls major pentru agenda schimbărilor climatice, care se bazează pe observaţiile spaţiale ale planetei noastre în fiecare zi”, a declarat Aschbacher pentru Reuters, prin e-mail.

Acordul este un impuls pen), tru producătorii de sateliţi, inclusiv Airbus din Europa, Thales din Franţa) şi OHB din Germania, cărora li s-au atribuit contracte pentru construirea noului set de sateliţi supuşi parţial unui Acord de finanţare UE.

Dar, în timp ce acordul politic semnalează o îmbunătăţire suplimentară a relaţiilor bilaterale dintre Marea Britanie şi UE, surse au spus că detaliile privind finanţarea sunt în curs de finalizare.

Nici Marea Britanie, nici Comisia Europeană nu au publicat o defalcare financiară a Copernicus şi nu au spus dacă deficitul de finanţare de 721 de milioane de euro a fost complet eliminat.

Contribuţia directă, dar mai mică, a Marii Britanii la Copernicus prin ESA, care nu face parte din UE, nu a fost afectată.

Înainte de acord, Aschbacher a fost printre cei mai înalţi oficiali de monitorizare a climei, care şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la susţinerea neclintită pentru măsurile de combatere a schimbărilor climatice.

Un deficit în bugetul Copernicus ar fi trimis un semnal greşit cu privire la angajamentul Europei de a combate schimbările climatice, a declarat el pentru Reuters luna trecută.

Acordul de joi a venit în timp ce ArianeGroup, deţinut de Airbus şi Safran, a declarat că a efectuat cu succes un test de ardere la cald pe platforma principală a lansatorului spaţial Ariane 6.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.