Electrica, lider în distribuţia şi furnizarea de energie electrică în România, anunţă că va contesta amenda care i-a fost aplicată de către Consiliul Concurenţei şi că se va supune deciziei autorităţilor, ȋn cazul ȋn care acestea vor stabili o recalculare a tarifelor la energie electrică.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

De altfel, cea mai mare amendă dată anul trecut de Consiliul Concurenţei, de circa 15,8 milioane de euro, a fost aplicată cartelului de pe piaţa contoarelor de măsurare a energiei electrice. Tot în acest caz, a fost sancţionată pentru prima dată o companie organizatoare de licitaţii publice, Electrica SA, pentru că angajaţi ai săi au facilitat realizarea cartelului.

Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a anunţat vineri că nu a primit, până în prezent, decizia Consiliului Concurenţei cu privire la investigaţia desfăşurată şi care priveşte încălcări ale legislaţiei în domeniul concurenţei de către operatori de distribuţie a energiei electrice concesionari şi întreprinderi furnizoare de contoare şi echipamente de măsurare a energiei electrice. ANRE menţionează însă că atunci când o va primi va declanşa procedurile privind calculele de modificare a tarifelor de distribuţie, în sensul reducerii lor.

”Electrica nu a participat la vreo înţelegere de împărţire a pieţei comercializării contoarelor şi echipamentelor conexe de măsurare a energiei electrice din România. În săvărşirea faptelor reţinute de către Consiliul Concurenţei nu au fost implicate persoane care aveau putere de reprezentare a companiei sau care să fi acţionat în temeiul unui mandat acordat de societate”, arată un comunicat al Electrica.

Oficialii societăţii spun că Electrica a colaborat deplin, dincolo de obligaţia legală, cu Consiliul Concurenţei pe parcursul acestei investigaţii.

”În al doilea rând, reiterăm faptul că Electrica se supune ȋn totalitate reglementărilor ȋn vigoare, prin urmare, ȋn cazul ȋn care autorităţile abilitate vor stabili o recalculare a tarifelor la energie electrică, compania se va supune deciziei şi va recupera, dacă este cazul, eventualele daune de la cei care le-au cauzat”, mai informează Electrica.

Electrica şi-a planificat investiţii de 900 milioane lei (200 milioane euro) în acest an.

Electrica a obţinut anul trecut un profit net individual de 258 milioane lei, mai mic cu 2,6% faţă de 2016, în baza situaţiilor financiare individuale. Acest profit individual include veniturile din dividendele distribuite de filiale, aferente profiturilor înregistrate în anul 2016.

Veniturile operaţionale totale ale Grupului Electrica, în anul 2017, s-au ridicat la valoarea de 5,77 miliarde lei, ceea ce reprezintă o creştere cu 0,27% faţă de 2016.

Pe segmentul de distribuţie, veniturile au crescut cu 7%, în contextul creşterii cantităţii distribuite cu 1,7% pentru cei trei operatori de distribuţie din cadrul grupului.

În 2017, Grupul Electrica a distribuit aproximativ 17,8 TWh (în creştere cu 1,7% faţă de 2016) către un număr de aproximativ 3,7 milioane de utilizatori.

Operatorii de distribuţie din cadrul grupului au distribuit aproximativ 40% din energia electrică totală distribuită la nivel naţional.

Companiile din cadrul Grupului Electrica deservesc peste 3,6 milioane de consumatori din 18 judeţe din zonele Muntenia Nord, Transilvania Sud şi Transilvania Nord.

Minsterul Energiei controlează 48,78% din acţiunile companiei, în timp ce BERD are 6,92%, iar The Bank of New York Mellon (American Depositary Receipts) din New York, SUA, are 3,67% din capital.

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.