Turismul balnear a înregistrat în acest an o creştere de 20 la sută, în timp ce turismul de litoral a avut o creştere de 10-12 la sută comparativ cu anul trecut, spune prim-vicepreşedintele executiv al Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), Dragoş Răducan, precizând că cifrele bune înregistrate de zona de balneo se datorează atât investiţiilor făcute, cât şi faptului că pentru mulţi români a fost mai convenabil din punct de vedere financiar să meargă într-o staţiunea balneară decât pe litoral.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Dragoş Răducan a declarat luni, la finalul unei dezbateri privind proiectul de lege a turismului, că creşterea în turismul balneo este cu 18-20 la sută mai mare ca anul trecut.

“Pot să vă spun că turismul balneo a înregistrat o creştere foarte mare , o creştere mult mai mare decât a înregistrat litoralul anul acesta. Pentru că litoralul anul acesta avut o creştere normală, noi am calculat-o undeva la 10-12% în acest moment, încă nu s-au terminat calculele. Balneo a avut undeva spre 18-20%. Creşterea a fost foarte mare, procentual în domeniul balneo, pentru că s-au făcut şi acolo investiţii foarte multe”, a spus Dragoş Răducan.

El a precizat că un alt motiv de creştere a fost reprezentat de faptul că pentru mulţi români a fost mai convenabil din punct de vedere financiar să meargă într-o staţiunea balneară decât să ajungă pe litoral.

“Pentru mulţi români aflaţi la o distanţă mai mare de 500- 600 de kilometri este mai uşor rentabil, convenabil să meargă într-un aqua park sau într-o staţiune balneară care dispune de o piscină şi au apărut foarte multe parcuri acvatice, în special în vestul ţării, care atrag mai mult din punct de vedere financiar. Pentru că, să nu uităm, că în continuare turistul român nu este un turist bogat şi distanţa de exemplu, de la Oradea până la litoral este prea mare din punct de vedere al timpului, al infrastructurii de transport. Şi dacă ne gândim cât costă o zi de intrare într-un aqua park, e uneori chiar mai ieftin decât un şezlong în plin sezon pe litoral”, a menţionat prim-vicepreşedintele executiv al FPTR.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.