Dolarul a atins luni un nou maxim din ultimii 20 de ani, alimentat de comentariile ferme ale preşedintelui Rezervei Federale, Jerome Powell, referitoare la majorarea dobânzilor, dar a fost ţinut sub control de euro, care a fost susţinut de aşteptările tot mai mari de creştere a dobânzilor de către Banca Centrală Europeană, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Indicele dolarului, care măsoară valoarea monedei americane în raport cu un coş de valute importante, a atins un nou vârf al ultimelor două decenii, de 109,48 înainte de a se retrage.

Dolarul a crescut cu 0,73% faţă de yenul japonez, în timp ce lira britanică a înregistrat un nou minim al ultimelor 2 ani şi jumătate, în timpul unui volum scăzut al tranzacţiilor, Regatul Unit fiind într-o sărbătoare legală.

Powell a declarat vineri, la conferinţa băncii centrale americane de la Jackson Hole, din Wyoming, că Fed va creşte dobânzile atât de mult cât va fi necesar pentru a restricţiona creşterea şi că le va menţine acolo ”pentru ceva timp” pentru a reduce inflaţia care este de peste trei ori mai mare decât obiectivul oficial al Fed, de 2%.

”Comentariile lui Powell au susţinut aşteptările că dobânzile pentru fondurile Fed vor fi ridicate o perioadă lungă de timp. Aşteptările că Fed va începe să reducă dobânzile la mijlocul anului 2023 este prematură”, a declarat Kenneth Broux, analist valutar la Societe Generale.

Pieţele monetare au intensificat aşteptările pentru o creştere mai agresivă a dobânzii Fed în septembrie, şansele unei creşteri de 0,75 de puncte procentuale fiind acum în jur de 70%.

Randamentele Trezoreriei SUA au crescut, randamentele obligaţiunilor pe doi ani atingând un maxim din ultimii 15 ani, de aproximativ 3,49%.

Moneda euro a urcat mult mai sus, ajutată de ”comentariile şi zvonurile legate de BCE, inclusiv contemplarea unei creşteri de 0,75 puncte procentuale, la reuniunea BCE din 8 septembrie”, a declarat Derek Holt, şeful departamentului economic al pieţelor de capital la Scotiabank.

Euro a crescut cu 0,34% faţă de dolar, dar a rămas sub paritate, la 0,99985 dolari pe unitate.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.