Dobânzile creditelor ipotecare din Statele Unite au urcat luni, în urma unei creşteri a randamentelor obligaţiunilor, determinată de îngrijorarea investitorilor că ratele ridicate ale dobânzilor şi inflaţia vor persista mai mult decât se aşteptau, transmite CNBC.
Dobânda medie la popularul credit ipotecar fix pe 30 de ani a atins 7,48%, cel mai ridicat nivel din noiembrie 2000, potrivit Mortgage News Daily. Dobânda a crescut cu 0,29 de puncte procentuale doar în ultima săptămână.
”Investitorii pur şi simplu nu văd genul de deteriorare a datelor economice la care se aşteptau”, a spus Matthew Graham, director de operaţiuni al Mortgage News Daily.
15 octombrie - Eveniment Profit Health.forum
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
El a remarcat că Rezerva Federală doreşte să vadă aceeaşi deteriorare înainte de a lua în considerare o schimbare de politică, iar această schimbare ar favoriza probabil mai întâi dobânzile pe termen scurt.
”Efectul net este că dobânzile pe termen mai lung, cum ar fi randamentele titlurilor Trezoreriei pe termen de 10 ani şi creditele ipotecare, suportă greul sentimentului negativ din piaţă referitor la dobânzi.
Acest lucru nu se va schimba până când datele vor forţa Fed să înceapă să vorbească despre prima reducere a dobânzii de referinţă.
Dobânzile mai mari îi lovesc puternic pe potenţialii cumpărători de case, adăugând o insultă la prejudiciul cauzat de preţurile caselor umflate în urma pandemiei.
Dobânzile au stabilit mai mult de o duzină de minime record în 2020, declanşând o val de cumpărări de case, care a determinat creşterea preţurilor cu peste 40% de la începutul pandemiei, până în vara anului 2022.
Preţurile au scăzut uşor la sfârşitul anului trecut, dar acum sunt în creştere din nou din cauza cererii încă puternice şi a ofertei foarte slabe.
Dobânzile ipotecare mai mari exacerbează situaţia ofertei. Proprietarii actuali sunt reticenţi în a-şi lista casele pentru vânzare, deoarece marea majoritate a acestora au dobânzi în jurul sau sub 3%.
Să te muţi în altă casă ar însemna mai mult decât dublarea acestei dobânzi.
Nivelul ridicat al dobânzilor a creat ceea ce acum se numeşte ”cătuşe de aur” printre potenţialii vânzători.
Pentru un cumpărător de astăzi, diferenţa de accesibilitate faţă de doar un an în urmă este dramatică.
Dobânda medie fixă a unui credit pe 30 de ani de anul trecut este la acest moment de aproximativ 5,5%.
Pentru cineva care cumpără acum o casă de 400.000 de dolari, cu un avans de 20% ,la un împrumut cu dobândă fixă pe 30 de ani, plata lunară, cu principal şi dobândă, este cu aproximativ 420 de dolari mai mare decât ar fi fost acum un an.
Mai mulţi debitori optează acum pentru împrumuturi cu dobândă ajustabilă, care oferă dobânzi mai mici pentru termene fixe mai scurte.
Dobânda medie la un credit pe 5 ani a fost de 6,2% săptămâna trecută, potrivit Asociaţiei Bancherilor Ipotecari.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.