Distrigaz Sud Reţele a anunţat joi că a investit în anul 2019 circa 280 de milioane de lei în reabilitarea, modernizarea şi extinderea reţelei de distribuţie a gazelor naturale, iar totalul invstiţiilor realizate în perioada 2005-2019 s-au ridicat la circa 720 de milioane de euro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Astfel, pe parcursul anului 2019 au fost reabilitaţi 130 de km de conducte şi branşamente, au fost modernizate 20 de staţii de reglare-măsurare şi 35.000 de posturi de reglare. De asemenea, tot în anul 2019, a fost extinsă reţeaua de distribuţie a gazelor naturale cu 150 de km în zone în care existau deja contracte de concesiune şi licenţe de operare şi au fost realizaţi 50 de km în cadrul concesiunilor noi de gaze naturale", arată compania într-un comunicat.

Pentru optimizarea procesului de management al reţelei de distribuţie s-a continuat demersul de integrare a tuturor clienţilor cu un consum semnificativ  de gaze în sistemul de monitorizare de la distanţă (Automatic Meter Reading), fiind montate 7.100 de dispozitive de acest tip şi 3.400 de contoare inteligente.

În vederea dezvoltării reţelei de distribuţie, compania a solicitat Ministerului Energiei extinderea ariei concesionate pentru 43 de localităţi, lungimea reţelei de distribuţie ce urmează a fi realizată fiind de aproximativ 109 km. De asemenea, Distrigaz Sud Reţele a participat la licitaţiile ce au ca obiect concesionarea serviciului de distribuţie şi a semnat contracte de concesiune pentru localităţile Tismana (judeţul Gorj) şi Lisa (judeţul Braşov), cu o lungime totală de 68 de km de reţea.

De asemenea, în perioada 2005-2019 compania a înlocuit 4.330 km de conducte şi branşamente din oţel şi a extins reţeaua de distribuţie cu circa 6.000 de km, investiţiile totale cifrându-se la circa 720 de milioane de euro. Pentru lărgirea portofoliului de clienţi existenţi şi extinderea zonei deservite, au fost achiziţionate două companii Congaz (2016) şi Wirom (2019) a căror integrare a condus la preluarea unei reţele importante de distribuţie în judeţul Constanţa şi în cinci oraşe din sudul ţării: Giurgiu, Alexandria, Turnu Măgurele, Olteniţa şi Corabia.

Distrigaz Sud Reţele este lider în distribuţia de gaze naturale în România, având 1,9 milioane de clienţi, circa 20.000 km reţea şi 2.600 de angajaţi. Distrigaz Sud Reţele deţine licenţă de operare pentru distribuţia de gaze naturale în 851 de localităţi, pe raza a 19 judeţe din sudul şi centrul României: Argeş, Brăila, Braşov, Buzău, Călăraşi, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Ialomiţa, Ilfov, Olt, Prahova, Tulcea, Vâlcea, Vrancea şi Teleorman.

 


 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.