Directorul Regionalei Căi Ferate Bucureşti Laurenţiu Maraloi şi şeful Gării de Nord Mihai Cândea au fost schimbaţi din funcţie luni prin decizie a ministrului Transporturilor Felix Stroe, nemulţumit de modul de administrare şi întreţinere a gării.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"În această dimineaţă, Ministrul Transporturilor, Felix Stroe a decis schimbarea din funcţie a directorului Regionalei Căi Ferate Bucureşti şi a şefului Gării de Nord.

Ministrul Transporturilor s-a declarat total nemulţumit de modul de administrare şi de întreţinere al Gării de Nord şi a dispus demiterea imediată a celor doi reprezentanţi ai Regionalei de Căi Ferate Bucureşti: Laurenţiu Maraloi, directorul Regionalei CF Bucureşti şi Mihai Cândea, şeful Gării de Nord", anunţă Ministerul Transporturilor.

 

Înlocuitorii legali ai celor doi vor asigura, în perioada următoare, conducerea celor două entităţi.

 

Marcel Pioaru, şeful Serviciului de Siguranţă a Circulaţiei va asigura coordonarea activităţii Regionalei CF Bucureşti.

Mihai Tănase, şeful adjunct al Gării de Nord, va conduce provizoriu activitatea în staţia Bucureşti Nord.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.