Directorul Mercedes cere ”o trezire la realitate” şi critică interdicţia UE pentru motoare cu combustie din 2035

Directorul Mercedes cere ”o trezire la realitate” şi critică interdicţia UE pentru motoare cu combustie din 2035

CEO-ul Mercedes-Benz, Ola Kaellenius, a criticat planul Uniunii Europene de a interzice vânzarea vehiculelor cu emisii de CO₂ din 2035, avertizând că măsura ar putea provoca prăbuşirea pieţei auto europene, transmite Reuters.

Într-un interviu acordat publicaţiei Handelsblatt, şeful constructorului german a spus că este nevoie de ”o trezire la realitate”, înainte de revizuirea obiectivului, programată pentru a doua jumătate a lui 2025.

Kaellenius, care conduce şi asociaţia europeană a producătorilor auto (ACEA), a avertizat că, în loc să grăbească tranziţia, interdicţia ar putea determina consumatorii să cumpere în masă maşini pe benzină şi motorină înainte de termenul-limită.

El a pledat pentru stimulente fiscale şi tarife reduse la staţiile de încărcare pentru a încuraja adoptarea vehiculelor electrice, subliniind că procesul de decarbonizare trebuie realizat ”într-un mod neutru din punct de vedere tehnologic” şi fără a sacrifica economia europeană.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră