Directorul general al Siemens, Joe Kaeser, a deplâns vineri faptul că germanii nu îi recunosc pe adevăraţii vizionari, dar îi admiră în schimb pe ”fumătorii de iarbă” care vorbesc despre călătorii în spaţiu, la câteva zile după ce adjunctul său l-a lăudat pe directorul general al Tesla Elon Musk, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

 ”Amuzante opinii în ţara noastră: Când un director general german îşi orientează în mod activ compania către viitor, este considerat arogant şi prea filozof. Când un coleg fumător de iarbă din Statele Unite vorbeşte despre călătoria pe Lună a lui Peterchen, este un vizionat admirat”, a scris Kaeser, referindu-se la o poveste germană pentru copii despre călătoria în spaţiu.

Siemens a refuzat să comenteze tweet-ul, care a fost publicat la câteva zile după ce directorul general adjunct al grupului, Roland Busch, care este german, l-a descris pe Musk drept un vizionar.

Declaraţia lui Kaeser a provocat discuţii aprinse pe reţelele de socializare, directorul general al Siemens dorind ulterior să îşi clarifice comentariile.

Într-un schimb de replici cu un jurnalist de la o publicaţie economică, Kaeser a afirmat sâmbătă, într-un tweet, că nu este nevoie de speculaţii şi eforturi pentru a face o legătură cu remarcile lui Busch la adresa lui Musk.

”Nu este deloc vorba despre dl. Busch şi/sau dl. Musk”, a spus Kaeserm adăugând că obiectivul său a fost să atragă atenţia la spiritul antreprenorial din Germania şi la importanţa în scădere a companiilor germane.

Anul trecut, Musk a provocat o furtună pe Twitter, după ce a fumat marijuana în timpul unei emisiuni în direct pe internet, a lui Joe Rogan.

În luna septembrie, Siemens l-a promovat pe Busch în funcţia de director general adjunct, acesta devenind favorit pentru înlocuirea lui Kaeser a la conducerea grupului de inginerie.

Pe 31 octombrie, Busch a scris pe Twitter: ”A fost extraordinar să îl întâlnesc pe Elon Musk, un adevărat vizionar al timpurilor noastre. Am vorbit despre viitorul mobilităţii, introducerea rapidă a staţiilor de încărcare a automobilelor, mobilitatea electrică, producţie avansată şi ingineria rachetelor. Suntem mândri că tehnologia Siemens susţine cele mai incitante vise ale lui Elon”.

La conferinţa anuală de presă a Siemens, din această săptămână, Busch a spus că producătorul de automobile electrice Tesla şi SpaceX, care construieşte rachete, sunt clienţi mari ai Siemens.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.