Un grup de dezvoltatori francezi de aplicaţii pentru iPhone a dat Apple în judecată pentru comisioanele pe care compania le percepe prin App Store.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Apple continuă să aibă probleme din cauza comisioanelor pe care le percepe de la aplicaţiile livrate prin App Store. De data aceasta, compania este dată în judecată de mai mulţi dezvoltatori din Franţa care s-au organizat într-un grup şi au intentat o acţiune comună.

Printre dezvoltatorii din grupul format se numără Société du Figaro, L’Équipe 24/24 şi GESTE, o asociaţie a publisherilor francezi.

Evenimente

15 octombrie - Eveniment Profit Health.forum
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania

Dezvoltatorii se plâng că Apple opreşte comisionul de 15% / 30% din vânzările realizate de aplicaţii, dincolo de taxa anuală de 99 de dolari percepută dezvoltatorilor şi că nu oferă o alternativă la App Store.

Aceştia acuză Apple că le ia din venituri şi obstrucţionează inovaţia. Obstrucţionarea inovaţiei este o temă veche, pe care şi alte companii sau autorităţi de reglementare au folosit-o când a venit vorba de regulile impuse de Apple pentru App Store.

De altfel, pentru procesul intentat în California, dezvoltatorii francezi sunt reprezentaţi în instanţă de Hagens Berman, o firmă americană de avocatură, ce are la activ mai multe victorii împotriva gigantului american.  Hagens Berman a obţinut anul trecut o înţelegere în valoare de 100 de milioane în urma altui proces cu Apple şi a dat, din nou, Apple în judecată în urmă cu câteva săptămâni, cerând 1 miliard pentru presupus comportament anticoncurenţial în cazul Apple Pay.

Acuzarea cere ca Apple să ofere alternative la App Store, să nu mai impună restricţii pentru microtranzacţii şi să nu crească comisionul actual cel puţin trei ani de acum.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.