Eliminarea supraimpozitării contractelor cu normă redusă de muncă (part-time), care va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2020, reprezintă o revenire la normalitate după mai bine de doi ani în care acestea au fost, succesiv, afectate de măsurile fiscale pe care le-am putea evalua ca fiind disproporţionate, a transmis, vineri, firma de consultanţă şi audit Deloitte România.
Prima măsură de acest gen a fost adoptată în vara anului 2017, când legiuitorul a decis taxarea veniturilor din astfel de contracte cel puţin la nivelul salariului minim pe economie, producând efecte precum reţinerea unei sume de contribuţii mai mari decât suma netă de încasat.
”„Revoluţia fiscală” ulterioară (transferul contribuţiilor de la angajator la angajat şi majorarea salariului minim) a agravat situaţia, punând presiune şi mai mare pe angajatori, aceştia fiind, implicit, chemaţi să regleze aceste situaţii absurde prin acoperirea diferenţei. Legea care prevede renunţarea la supraimpozitarea contractelor part-time a fost adoptată de Parlament şi, după promulgarea de către preşedintele României şi publicarea în Monitorul Oficial, măsurile ar trebui să intre în vigoare la începutul anului viitor”, a spus Raluca Bontaş, Partener Global Employer Services, Deloitte România.
Practic, noua lege abrogă articolele din Codul Fiscal care prevăd că, din veniturile obţinute în baza unui contract part-time, contribuţia la sănătate şi cea de asigurări sociale trebuie reţinute la nivelul salariului minim pe economie, dacă suma obţinută în baza contractului cu normă redusă este mai mică. În aceste condiţii, se va reveni la forma anterioară, respectiv la impunerea de contribuţii la venitul brut efectiv obţinut de angajat şi nu la un venit superior, potrivit Deloitte.
Suprataxarea contractelor part-time a fost prezentată, la momentul introducerii, ca fiind o măsură de combatere a evaziunii fiscale şi a muncii la negru. Susţinătorii acestei măsuri argumentau că unii angajatori ar practica această formă de salarizare pe contracte part-time pentru a-şi diminua sarcina fiscală cu angajaţii.
”Mediul de afaceri a reacţionat la unison, reclamând faptul că se porneşte de la prezumţia de vinovăţie în cazul tuturor celor care utilizează această formă contractuală, în loc ca autorităţile de control să identifice angajatorii care încalcă legislaţia şi să regleze punctual astfel de comportamente. La începutul anului 2018 au fost înregistrate numeroase cazuri în care angajaţii au fost puşi în situaţia de a nu acoperi din venitul brut plata contribuţiilor sociale”, a spus Bontaş.
Spre exemplu, la nivelul salariului minim pe economie de 1.900 de lei, valabil în 2018, suma datorată la sănătate şi pensie ajungea la 665 de lei, indiferent de durata programului de lucru (două, patru sau şase ore) şi era în întregime în sarcina angajatului. La un salariu brut minim pe economie pentru două ore, de 475 de lei, angajatul trebuia să vină de acasă cu diferenţa şi să şi muncească între timp.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
