Centrul de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în Domeniul Bancar (CSALB), instituţie care administrează infrastructura necesară soluţionării amiabile a neȋnţelegerilor cu bănci şi IFN-uri, a anunţat miercuri că lansează o aplicaţie online prin care consumatorii pot transmite solicitările de conciliere sau arbitraj.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Aplicaţia este lansată cu scopul de a simplifica procedurile şi a scurta durata procesului de conciliere.

”Aplicaţia este uşor de folosit, atât de către utilizatorii experimentaţi cât şi de persoanele mai puţin obişnuite cu tehnologia şi este benefică atât pentru comercianţi cât şi pentru conciliatori. Prin noua aplicaţie, un utilizator poate avea la îndemână, rapid, toate documentele asociate sesizării pe care a formulat-o şi de care ar putea avea nevoie. Ne aşteptăm ca această facilitate să ȋncurajeze consumatorii să apeleze la CSALB şi, ȋn acelaşi timp, să permită o viteză mai mare de procesare a cazurilor primite”, a declarat un membru al Colegiului de Coordonare CSALB, Alexandru Păunescu.

Aplicaţia permite încărcarea directă a documentelor inclusiv de pe telefon, prin scanarea acestora. Astfel, consumatorii au posibilitatea să uploadeze documentele în aplicaţie, iar acestea vor putea fi văzute direct de bancă şi conciliator fără a mai fi necesară trimiterea separată a documentelor, potrivit CSALB.

”Pentru a folosi această linie de comunicare directă, consumatorii de servicii financiare pot accesa aplicaţia de pe site-ul www.csalb.ro. Consumatorul va completa solicitarea de pe site (pe care o găseşte în Formulare cereri / accesează cerere / creează solicitare). După completarea solicitării, consumatorul va primi un mail prin care îi este transmisă invitaţia de a accesa aplicaţia”, se arată în comunicat.

Documentele introduse în formularul de înregistrare se încarcă în aplicaţie, iar timpul de procesare a acestora este de aproximativ o oră. Pe email, în procedura clasică, procesarea documentelor dura aproximativ o zi, potrivit CSALB.

Aplicaţia a fost configurată de compania Kapsch, conform principiilor Regulamentului General privind Protecţia Datelor Personale (GDPR).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.