Consiliul Judeţean (CJ) Hunedara cere, din nou, Ministerului Energiei acordul pentru a prelua Termocentrala Mintia, iar preşedintele Laurenţiu Nistor a trimis o adresă în acest sens. Autorităţile anunţă că au găsit o soluţie pentru ca unitatea să funcţioneze 10 ani cu instalaţiile actuale şi cu încadrarea în ţintele de poluare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Vă informăm că preşedintele CJ Hunedoara, Laurenţiu Nistor, a transmis în cursul acestei zile o nouă solicitare adresată premierului României, conducerii parlamentului şi conducerii ministerelor Energiei, Mediului şi Fondurilor Europene, o nouă solicitare privind preluarea în proprietate a Termocentralei Mintia”, a transmis, luni, CJ Hunedoara, într-un comunicat de presă.

În documentul înaintat oficialilor, preşedintele CJ Hunedoara afirmă că a continuat demersurile în vederea preluării, prin organizarea vizitei oficiale a ambasadorului Republicii Indonezia, E.S. domnul Muhhamad Amhar Azteh, în judeţul Hunedoara, la finalul lunii iunie a acestui an.

”În urma discuţiilor purtate cu ambasadorul Indoneziei, privitoare la o colaborare pe plan economic ce vizează Termocentrala Mintia, a fost înaintată adresa numărul 540/448/DESD/III-2/2021, întocmită de către Departamentul de Energie şi Resurse Minerale din cadrul Guvernului Provinciei Sumatra de Sud către E.S. Ambasadorul Republicii Indonezia pentru România în Bucureşti, prin care se susţine cererea autorităţilor din judeţul Hunedoara de a colabora în privinţa achiziţionării de cărbune pentru a satisface nevoile centralelor electrice şi anume de 1 milion tone/ an pe o perioadă de 10 ani. Având în vedere că acest cărbune energetic tip indo 4200 are un conţinut redus de sulf (max. 0,09%) şi de cenuşă (max. 6%) rezultă faptul că Termocentrala Mintia poate funcţiona fără instalaţie de desulfurare timp de 10 ani cu încadrarea în normele europene de emisii cu actualele instalaţii”, se arată în document.

Sursa citată precizeză că ”această colaborare pe plan economic în sensul achiziţionării acestui tip de cărbune, nu se poate finaliza decât  ca urmare a preluării  Termocentralei Mintia de către Consiliul Judeţean Hunedoara”.

De asemenea, preşedintele CJ Hunedoara cere Ministerului Energiei să precizeze dacă a fost înaintată analiza tehnico- economică către CNTEE "Transelectrica" S.A., în vederea comunicării unui punct de vedere privind importanţa grupurilor energetice ale Termocentralei Mintia în sistemul energetic al României.

”Facem precizarea că, în conjunctura actuală, când preţul energiei electrice a explodat, este justificată necesitatea menţinerii în funcţiune a Termocentralei Mintia, având în vedere normele europene privind interdicţia utilizării surselor individuale de încălzire în municipiul Deva. Această necesitate, a menţinerii unei încălziri centralizate, este cu atât mai mare cu cât o nouă sursă de încălzire nu poate fi pusă în funcţiune înainte de începerea sezonului rece 2021-2022. Nu în ultimul rând, precizăm că în situaţia în care se va da curs favorabil solicitării noastre în sensul preluării Termocentralei Mintia, vor fi asigurate 500 de locuri de muncă pentru personalul care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Termocentralei Mintia,  având nevoie de specialişti cu experienţă în domeniu pentru continuarea activităţii”, se mai arată în document.

”Atragem atenţia că se impun demersuri pentru pregătirea reluării activităţii Termocentralei Mintia în condiţii de siguranţă pentru a asigura energia termică consumatorilor din municipiul Deva în sezonul de iarnă 2021/2022”, se mai arată în adresă.

Termocentrala Mintia şi-a întrerupt activitatea în repetate rânduri, din lipsă de cărbune.

ÎN 23 februarie, preşedintele PSD Hunedoara, Laurenţiu Nistor, care deţine şi funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Hunedoara, acuza de ”nepăsare” Guvernul, dar şi conducerea Complexului Energetic Hunedoara în privinţa modului de funcţionare a termocentralelor Deva-Mintia şi a celor patru mine din Valea Jiului, susţinând că ”intenţionat doresc să închidă termocentrala Mintia”.

El a exprimat disponibilitatea CJ Hunedoara de a prelua termocentrala Mintia, însă cu unele condiţii.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.