Grupul TeraPlast, unul dintre cei mai mari producători de materiale de construcţii din România, a anunţat, miercuri, că a prelungit mandatele a doi dintre directorii Grupului – Ioana Birta, director financiar, şi Cosmin Pătroiu, director general TeraSteel - pentru o perioadă de 4 ani.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Decizia a fost luată de către Consiliul de Administraţie în data de 10 iunie. Ioana Birta conduce departamentul financiar al TeraPlast din luna iunie a anului 2017.

”Sub mandatul Ioanei Birta în calitate de CFO, Grupul TeraPlast a înregistrat anul trecut o creştere de 91% a cifrei de afaceri şi de 55% a EBITDA, comparativ cu 2017. Ioana a contribuit semnificativ la bazele dezvoltării Grupului pe termen mediu prin proiecte ample de investiţii, printre care şi cele în valoare totală de 15 milioane de euro, co-finanţate prin schema de ajutor de stat”, se arată în comunicat.

Ea a fost responsabilă de integrarea business-urilor intrate în portofoliul TeraPlast în anul 2017 şi a contribuit la reorganizarea structurii grupului, fiind vorba despre integrarea companiei Politub în divizia de polietilenă a TeraPlast şi de organizarea liniei de reciclare în business-ul TeraPlast Recycling.

”Obiectivele din noul său mandat sunt legate de îmbunătăţirea proceselor, care reprezintă un suport esenţial pentru ritmul de dezvoltare a Grupului. Ioana a activat timp de zece ani în cadrul unor companii internaţionale de top din sfera auditului şi serviciilor de consultanţă şi este membră ACCA (Association of Chartered Certified Accountants)”, se arată în comunicat.

Cosmin Pătroiu are o experienţă de peste 15 ani în domeniul materialelor pentru construcţii şi s-a alăturat Grupului TeraPlast în anul 2013. Este director general al TeraSteel din luna februarie a anului 2017.

”Din poziţia executivă, Cosmin Pătroiu a contribuit la dezvoltarea companiei pe pieţele externe şi a transformat fabrica din Serbia într-unul dintre cei mai importanţi furnizori regionali de panouri termoizolante. Obiectivele sale în noul mandat sunt consolidarea poziţiei companiei pe pieţele existente şi extinderea prezenţei brandului TeraSteel către noi ţări din estul şi centrul Europei. TeraSteel România şi Serbia au înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 262 de milioane de lei”, se arată în comunicat.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.