Consiliul Concurenţei a anunţat luni că analizează tranzacţia prin care Transeastern Power BV preia compania OMV Petrom Wind Power, o subsidiară a grupului OMV Petrom care administrează parcul eolian Dorobanţu de 45 MW.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”În conformitate cu prevederile Legii concurenţei nr. 21/1996, această operaţiune este o concentrare economică ce depăşeşte pragurile valorice prevăzute de lege, fiind supusă controlului Consiliului Concurenţei. Autoritatea de concurenţă va evalua această concentrare economică în scopul stabilirii compatibilităţii cu un mediu concurenţial normal şi va emite o decizie în termenele prevăzute de lege”, arată un comunicat transmis luni de autoritatea de concurenţă.

Consiliul Concurenţei este interesat în obţinerea observaţiilor şi punctelor de vedere de la companiile terţe, referitor la modul în care concentrarea economică ce urmează a se realiza afectează sau poate afecta concurenţa pe piaţă. Observaţiile şi punctele de vedere pot fi transmise autorităţii de concurenţă în termen de 20 zile.

Transeastern Power B.V. este o societate olandeză şi se concentrează pe activitaţi de tip holding, deţinând participaţii în diferite alte entităţi. Aceasta operează în România în domeniul producerii de energie (microhidrocentrale, energie fotovoltaică şi energie eoliană).

OMV Petrom Wind Power SRL este una din subsidiarele grupului OMV Petrom, activând în domeniul producţiei de energie electrică din surse regenerabile.

OMV Petrom, cel mai mare producător de ţiţei şi gaze din sud-estul Europei, a anunţat în luna iulie că a semnat contractul de vânzare a parcului eolian Dorobanţu - OMV Petrom Wind Power, către Transeastern Power BV, o societate cu răspundere limitată înregistrată în Olanda, subsidiară deţinută în totalitate de Transeastern Power Trust, în schimbul sumei de 23 milioane euro.

OMV Petrom şi-a anunţat intenţia de vânzare a parcului eolian Dorobanţu la începutul anului 2016. Parcul eolian Dorobanţu este localizat în sud-estul României şi include 15 turbine Vestas V-90 cu capacitate de 3 MW fiecare. Capacitatea electrică eoliană totală instalată a României este estimată în prezent la 3.000 MW, deci parcul Dorobanţu are o pondere de circa 1,5%. În 2016, parcul eolian Dorobanţu a avut o producţie netă de electricitate de 0,08 TWh şi a primit 128.000 de certificate verzi, jumătate din ele fiind eligibile pentru vânzare începând cu 1 ianuarie 2018, potrivit datelor OMV Petrom.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.