Conglomeratul industrial american 3M s-a asociat cu Massachusetts Institute of Technology (MIT) pentru dezvoltarea unui test rapid cu antigen pentru Covid-19, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Testul va produce rezultate în doar câteva minute şi ar putea fi administrat pe un dispozitiv ieftin, pe bază de hârtie, similar cu testele pentru sarcină.

”Dorim să creştem viteza, accesabilitatea şi disponibilitatea testării pentru virus, un pas major care va ajuta la prevenirea răspândirii acestuia”, a declarat John Banovetz, director pentru tehnologie la 3M.

Cercetările sunt susţinute de un grant din partea National Institutes of Health (Institutul Naţional pentru Sănătate), care desfăşoară un proiect numit Rapid Acceleration of Diagnostics (RADx) (Accelerarea Rapidă a Diagnosticării). Obiectivul proiectului este dezvoltarea unor noi tehnologii de testare în mediul academic şi în companii.

Programul are rolul să pună la dispoziţie noi teste până la sfârşitul verii sau începutul toamnei.

Testele cu antigen scanează proteine care pot fi găsite pe sau în interiorul unui virus. Acestea pot detecta virusul foarte rapid şi ar putea fi produse la costuri mai mici comparativ cu  alte teste.

3M a arătat că ar putea fabrica milioane de teste, după dezvoltarea acestora.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.