Companiile membre ale Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR) au deschis, până în acest moment, 14 dosare de daună în baza poliţelor de asigurare dedicate locuinţelor şi companiilor, ca urmare a notificărilor primite din partea celor care au fost afectaţi de exploziile produse la staţia GPL din Comuna Crevedia, judeţul Dâmboviţa.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Până în acest moment, companiile membre UNSAR au deschis 14 dosare de daună în baza poliţelor de asigurare dedicate locuinţelor şi companiilor, ca urmare a notificărilor primite din partea celor care au fost afectaţi de exploziile produse la staţia GPL din Comuna Crevedia, judeţul Dâmboviţa”, anunţă UNSAR.

În tragedia de săptămâna trecută şi-au pierdut viaţa 5 persoane, alte aproape 60 au fost rănite şi zeci de construcţii au fost avariate. Este vorba atât despre locuinţe, cât şi despre sedii de companii. Doar o parte dintre acestea erau însă şi protejate financiar printr-o poliţă de asigurare.

Chiar şi în condiţiile în care doar 1 din 5 locuinţe din România este asigurată, anul trecut, proprietarii acestora au primit despăgubiri de peste 43,3 milioane lei din partea companiilor membre UNSAR în baza asigurărilor facultative, doar pentru acoperirea prejudiciilor cauzate de incendii, cu peste 69% mai mult faţă de 2021, fără a lua în calcul şi despăgubirile acordate pentru pagubele cauzate de producerea altor riscuri.

“De cele mai multe ori, pagubele cauzate de incendii sau explozii sunt considerabile, impactând proprietăţile, bunurile şi, foarte important, siguranţa financiară a oamenilor. În aceste situaţii, o asigurare facultativă pentru locuinţă ne poate oferi protecţia de care avem nevoie, putând salva viitorul persoanelor afectate de producerea unui dezastru”, a declarat Alexandru Ciuncan, preşedinte & director general al UNSAR.

Asigurarea facultativă pentru locuinţă oferă un nivel suplimentar de protecţie faţă de cea obligatorie PAD, aceasta acoperind, în plus faţă de dezastrele naturale, şi alte riscuri, precum: incendiu, explozie, căderi de corpuri, inundaţii produse de avarii ale instalaţiilor de apă-canal, climatizare, termoficare, precum şi alte situaţii neprevăzute – inundaţii produse vecinilor, defecţiuni ale centralei termice, daune la bunurile electronice/electrocasnice etc.

Asigurările facultative de locuinţe se pot încheia doar pentru locuinţele care sunt asigurate printr-o poliţă obligatorie (PAD).

Înfiinţată în 1994, UNSAR – Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România reprezintă 21 de companii de profil. Acestea deţin o pondere de aproximativ 90% din piaţa locală de asigurări. Activitatea UNSAR are drept obiectiv apărarea şi reprezentarea intereselor asigurătorilor şi reasigurătorilor din România, participarea la îmbunătăţirea cadrului legislativ în domeniul asigurărilor, promovarea activităţii de asigurări în România şi a dezvoltării durabile a industriei de profil pe plan intern şi internaţional. Din anul 2007, UNSAR este membru cu drepturi depline al Federaţiei Asigurătorilor şi Reasigurătorilor Europeni – Insurance Europe.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.