Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti anunţă, miercuri, că înregistrat, în 2022, pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti şi Aeroportul Internaţional Bucureşti-Băneasa Aurel Vlaicu, un trafic aerian de 12.610.247 pasageri, în creştere cu 82.2% faţă de 2021. De asemenea, s-au înregistrat 120.745 mişcări de aeronave – aterizări plus decolări – în creştere cu 30,7% faţă de anul anterior.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Numărul total de pasageri din 2022 se apropie, astfel, de cel maxim, înregistrat în anul 2019 (14.8 milioane pasageri) ajungând să reprezinte peste 85% din acesta. În ceea ce priveşte numărul de mişcări aeronave, acesta reprezintă cca. 83% din valoarea record de 145.002 mişcări, înregistrată tot în 2019”, a transmis, miercuri, compania, întrr-un comunicat de presă.

Potrivit companiei, pe Aeroportul Henri Coandă s-au înregistrat 12.601.679 pasageri, şi 102.136 de mişcări de aeronave.

”Valorile de trafic din 2022 sunt superioare celor previzionate, situaţie întâlnită în întreaga aviaţie comercială şi care indică o recuperare mai rapidă decât aşteptările pieţei după cei doi ani pandemici (2021 – 2022) în care au fost grav afectate atât aeroporturile şi companiile aeriene, cât şi afacerile conexe”, a precizat compania.

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti şi-a început activitatea la data de 5 februarie 2010 şi asigură coordonarea operaţională şi managementul celor două aeroporturi ale Capitalei.

CNAB a fost înfiinţată prin fuziunea societăţilor care gestionau aeroporturile bucureştene: Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti şi Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa Aurel Vlaicu.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.