Compania Iulius a anunţat marţi că oferă gratuit spaţiile din reţeaua sa naţională de proiecte pentru organizarea evenimentelor educaţionale şi de business, timp de trei luni de la ridicarea restricţiilor impuse pentru limitarea răspândirii COVID-19.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Compania Iulius este alături de organizatorii de evenimente educaţionale şi de business, a căror activitate a fost puternic afectată de criza socio-medicală. Cu scopul de a-i susţine, proiectele din portofoliul Iulius vor găzdui în regim de gratuitate, timp de trei luni de la ridicarea restricţiilor, evenimentele educaţionale, de business, tehnologice, creative şi antreprenoriale.

Proiectele grupului includ şi centre de conferinţe şi infrastructura necesară organizării de evenimente, spun reprezentanţii grupului.

"Ca urmare a iniţiativei organizatorilor evenimentelor educaţionale de business, tehnologie, IT, antreprenoriat şi creative, prin scrisoarea deschisă transmisă către Guvern, cu scopul de a sprijini această industrie, timp de trei luni de la ridicarea restricţiilor, compania IULIUS le va oferi spaţiile gratuit, în toate proiectele sale din ţară", spun ei.

În 2019, grupul Iulius a găzduit peste 100 de evenimente în proiectele pe care le operează.

"Credem că în această perioadă este important să identificăm soluţii şi să ne sprijinim unii pe alţii. Şi noi resimţim efectele directe şi indirecte ale pandemiei, însă trebuie să fim alături de entităţile care au avut activitatea suspendată aproape integral. Campania aceasta reprezintă maniera prin care ne implicăm în susţinerea unui segment al economiei pe care îl considerăm relevant şi cu impact în dezvoltare. Avem nevoie de ei pe termen lung, astfel că încercăm să venim cu soluţii pe termen scurt”, a declarat Sebastian Mahu, head of asset management Iulius.  

Compania Iulius este singurul dezvoltator şi operator de proiecte mixed-use de regenerare urbană din ţară. În portofoliul său se regăsesc două ansambluri mixte (Palas Iaşi şi Iulius Town Timişoara), precum şi reţeaua Iulius Mall din Iaşi, Cluj-Napoca şi Suceava. Proiectele Iulius includ funcţiuni de retail, office, parc şi entertainment.

Organizatorii evenimentelor educaţionale de business, tehnologie, IT, antreprenoriat şi creative au adresat Guvernului o scrisoare în care protestează faţă de faptul că Guvernul ignoră acest domeniu şi solicită includerea în măsurile de sprijin pe care Guvernul le are în vedere


 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.