Comisia Europeană a anunţat luni că publică cererile de propuneri privind proiecte comune industriale de apărare pentru care va acorda finanţare de până la 160 de milioane de euro în 2020 şi anunţă că şapte noi proiecte de cercetare în domeniul apărării au fost selectate pentru o finanţare de peste 23 de milioane de euro din bugetul pe 2019.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Comisia publică cererile de propuneri privind proiecte comune industriale de apărare pentru care va acorda finanţare de până la 160 de milioane de euro în 2020 şi anunţă că şapte noi proiecte de cercetare în domeniul apărării au fost selectate pentru o finanţare de peste 23 de milioane de euro din bugetul pe 2019", a informat CE.

Proiectele sunt finanţate în cadrul Programului european de dezvoltare industrială în domeniul apărării (EDIDP), în valoare de 500 de milioane de euro pentru perioada 2019-2020, şi, respectiv, în cadrul Acţiunii pregătitoare privind cercetarea în materie de apărare (PADR), care dispune de un buget de 90 milioane de euro pentru perioada 2018-2020. Acestea sunt programele precursoare ale cuprinzătorului Fond european de apărare, care vor promova o bază industrială de apărare inovatoare şi competitivă şi vor contribui la autonomia strategică a UE.

„În această perioadă dificilă pe multe fronturi, mobilizăm toate programele UE pentru a sprijini companiile, indiferent dacă sunt mari sau mici. Ne pregătim, de asemenea, pentru viitor. Odată cu dezvoltarea în comun a tehnologiilor de apărare, construim o Europă mai rezilientă şi ne consolidăm baza industrială", spune Thierry Breton, comisarul pentru piaţa internă. 

Cu un buget total de peste 160 de milioane de euro, cererile de propuneri din 2020 vizează 12 categorii care reflectă nevoile de capacităţi critice definite în strânsă cooperare cu statele membre.

Comisia este interesată de propuneri de proiecte care să includă crearea de prototipuri, proiectarea şi testarea unor contramăsuri medicale chimice, biologice, radiologice şi nucleare (CBRN), cum ar fi imunoterapia preventivă şi terapeutică, care ar putea aduce beneficii privind rezolvarea viitoarelor situaţii de criză create de pandemii, precum cea cu care se confruntă acum Europa şi întreaga lume.

De asemenea, cererile de propuneri urmăresc să sporească capacităţile UE de a detecta şi a contracara sistemele aeriene fără pilot, cum ar fi dronele în scenarii de apărare, precum şi capacităţile UE de conştientizare a situaţiei în materie de securitate cibernetică şi de apărare cibernetică, inclusiv să îmbunătăţească reţelele şi tehnologiile de apărare pentru comunicaţii şi schimburi de informaţii securizate.

Programul include stimulente pentru participarea întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM-uri). La fel ca în 2019, o categorie cu un buget de 10 milioane de euro este alocată în totalitate IMM-urilor, care pot oferi soluţii inovatoare în domeniul apărării.

Comisia va organiza o zi de informare pentru a ghida consorţiile interesate prin procesul de depunere şi pentru a încuraja cooperarea între entităţile europene prin sesiuni specifice în care acestea vor fi puse în legătură. Data exactă va fi comunicată în următoarele săptămâni.

În paralel, Comisia evaluează în prezent candidaturile depuse în urma cererilor lansate în anul 2019.

În urma cererilor de propuneri lansate în 2019, au fost selectate şapte noi proiecte de cercetare în domeniul apărării pentru a primi finanţare în valoare totală de peste 23 de milioane de euro în cadrul Acţiunii pregătitoare privind cercetarea în domeniul apărării (PADR).

Proiectele selectate se concentrează pe tehnologii cu un potenţial perturbator ridicat în sectorul apărării, cum ar fi inteligenţa artificială şi tehnologiile cuantice, precum şi tehnologiile critice de apărare în faţa unui război cibernetic şi standardele de interoperabilitate pentru sistemele militare fără pilot.

Consorţiile care au prezentat propunerile selectate constau în 65 de integratori de sisteme europene de ultimă generaţie, producători de echipamente originale, întreprinderi cu capitalizare medie de piaţă şi IMM-uri de înaltă tehnologie, respectiv institute de cercetare din 15 state membre ale UE.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.