Comisia Europeană a anunţat joi lansarea unei anchete antitrust împotriva companiei germane SAP, vizând practicile acesteia în domeniul serviciilor de suport software, transmite CNBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Investigaţia va analiza dacă SAP ar fi putut distorsiona concurenţa pe piaţa serviciilor de mentenanţă şi suport pentru software-ul ”on-premises” licenţiat de companie, utilizat la nivel global pentru gestionarea operaţiunilor de afaceri.

Într-un comunicat, SAP a declarat că îşi consideră politicile conforme cu regulile de concurenţă ale UE, dar că ia în serios preocupările autorităţilor şi cooperează pentru clarificarea situaţiei. Compania a adăugat că nu anticipează un impact semnificativ asupra performanţei sale financiare.

SAP este una dintre cele mai valoroase companii europene, cu o capitalizare bursieră de aproape 282 miliarde de euro (331 miliarde de dolari). Joi, acţiunile SAP au scăzut cu aproximativ 2%, la Londra.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.