Stadiul fizic al lucrărilor pe Autostrada A0 Nord, lotul 1 (Joiţa-Corbeanca) se apropie de 63%, deschiderea circulaţiei fiind aşteptată până la finalul acestui an, în avans faţă de termenul contractual (aprilie 2027), dacă se menţine ritmul actual de lucru, informează directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol.
Asocierea de constructori români şi italieni (Retter-Pizzarotti) este mobilizată pe cei 17,5 km ai acestui lot, cu 650 de muncitori şi 330 de utilaje, arată Cristian Pistol într-o postare pe Facebook.
La acest moment, se efectuează lucrări precum aşternerea asfaltului (strat de uzură), montare parapet metalic şi panouri fonoabsorbante, fundaţii spaţii de parcare (km 14+500), relocări conducte de gaz metan, terasamente, consolidări, montare elemente ITS (Intelligent Transport System) şi dispozitive pentru evacuarea apelor pluviale.
În acelaşi timp, la Nodul Rutier cu DN1A se asfaltează bretelele, se execută şanţurile pentru evacuarea apelor pluviale, taluzări, se aşterne balast stabilizat cu ciment (BSC) şi se montează sisteme ITS.
"Se montează grinzi şi se betonează plăcile de suprabetonare la podul peste CF Bucureşti-Ploieşti (610 m) şi la cel peste CF Bucureşti-Piteşti (760 m). Acestea sunt cele mai complexe structuri din cele 10 poduri şi pasaje construite pe traseul lotului 1 al A0 Nord", se precizează în postare.
Valoarea contractului, finanţat prin Programul Transport (PT) 2021-2027, este de 815,07 milioane lei (fără TVA).
Traseul Lotului 1 al A0 Nord se desfăşoară între A1 şi DN1, pe teritoriul judeţului Ilfov (pe raza localităţilor Dragomireşti-Vale, Buftea, Mogoşoaia şi Corbeanca) şi pe teritoriul judeţului Giurgiu (pe raza localităţilor Joiţa şi Săbăreni).
Autostrada de Centură a Capitalei (A0) este esenţială pentru dezvoltarea economică a României, dar şi a regiunii Bucureşti-Ilfov, care asigură anual aproximativ 25% din PIB, arată Cristian Pistol.
