ClusterPower a inaugurat oficial cel mai mare centru de date din România, în Mischii, judeţul Dolj. Valoarea proiectului a fost estimată la aproximativ 40 de milioane de euro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”ClusterPower a inaugurat oficial pe data de 1 aprilie 2022 cel mai mare centru de date din România, în Mischii, judeţul Dolj. Valoarea proiectului a fost estimată la aproximativ 40 de milioane de euro. Parcul tehnologic construit de ClusterPower se întinde pe o suprafaţă de 25.000 mp şi va include un centru de infrastructură de Inteligenţă Artificială one-stop-shop dezvoltat cu tehnologia liderului mondial Nvidia”, anunţă compania.

Campusul dispune de o infrastructură de calcul performantă, necesară dezvoltării de soluţii digitale de ultimă generaţie, cu valoare adăugată ridicată. De infrastructura pusă la dispoziţie de ClusterPower vor putea beneficia toţi agenţii economici din regiunea Europei de Sud-Est, primul beneficiar fiind chiar economia României.

“Visul nostru a devenit realitate. România va beneficia de azi de un instrument necesar digitalizării naţionale şi va intra, astfel, în rândul ţărilor care se pot baza pe o infrastructură digitală puternică capabilă să se racordeze la cerinţele actuale, dar şi viitoare, ale pieţei globale. Mai mult decât atât, construcţia data center-ului ClusterPower va însemna pentru noile generaţii de elevi şi studenţi români interesaţi de specializarea în domeniul IT, facilitarea accesului la cel mai puternic calculator disponibil la momentul actual în România, bazat pe tehnologia Nvidia DGX”, a afirmat Cosmin Georgescu, CEO ClusterPower.

Data center-ul oferă infrastructură de tip cloud ce funcţionează în mod activ, pe echipamente fizic separate, arhitectură de comunicaţii de tip leaf-spine, tehnologie Application Centric Infrastructure (ACI) şi servere Cisco UCS-X de generaţie nouă cu procesoare Intel şi capacitate foarte mare de memorie care permit rularea celor mai critice sarcini de lucru.

Totodată, ClusterPower pune la dispoziţia clienţilor săi un supercalculator capabil să gestioneze procesarea unor volume mari de date. Infrastructura de mare putere bazată pe arhitectura de referinţă DGX A100 poate fi folosită pentru dezvoltarea de proiecte în domeniul inteligenţei artificiale şi HPC. 

ClusterPower a fost înfiinţată în 2019 de anteprenorul român Cosmin Georgescu. Cosmin Georgescu, CEO ClusterPower, este expert în energie şi are o experienţă de 15 ani în management şi 20 de ani experienţă în domeniul infrastructurii energetice şi proiectelor tehnologice complexe.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.