CITR, una din cele mai mari case de insolvenţă din România, a anunţat joi că deschide primul birou în afara ţării, în Cipru, o piaţă aflată în plină dezvoltare, în care profesia de practician în insolvenţă a fost recunoscută de aproape doi ani.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În iunie, piaţa insolvenţei din Cipru avea doar 280 de practicieni în insolvenţă înregistraţi, în timp ce în România există 2.959 practicieni în insolvenţă acreditaţi de UNPIR.

”Odată cu preluarea în 2017 a preşedinţiei INSOL Europe de către unul dintre fondatorii companiei, Radu Lotrean, CITR începe să exploreze dimensiunea europeană în domeniul insolvenţei”, arată un comunicat.

Cu o experienţă de aproape 20 de ani pe piaţa insolvenţei din România, CITR are un portofoliu de peste 950 de proiecte.

”Piaţa europeană de insolvenţă are nevoie de o abordare multidisciplinară complexă şi de produsul integrat pe care CITR îl oferă. Decizia de a deschide un birou CITR în Cipru reprezintă o etapă firească în evoluţia companiei, având în vedere poziţia consolidată de lider pe piaţa naţională şi primul pas către ceea ce va însemna CITR în următorii zece ani. Suntem pregătiţi să ne extindem spre noi ţări din Europa care au nevoie de expertiza noastră şi analizăm deja încă două noi pieţe pe care să le explorăm”, subliniază directorul general al CITR, Vasile Godîncă-Herlea.

Volumul creditelor neperformante (NPL) din totalul creditelor acordate în Cipru este în continuă creştere, ajungând la 43,7% în 2017, conform Central Bank of Cyprus, comparativ cu România, unde rata NPL-urilor a atins 6,4% şi este în continuă scădere, conform datelor furnizate în raportul anual emis de BNR pentru 2017.

CITR îşi propune o replicare a modelului de business din România şi un transfer de experienţă într-o piaţă încă la început în domeniul insolvenţei.

”Credem cu tărie că prin această abordare integrată, precum şi prin eficientizarea procedurii de insolvenţă, putem contribui la reintegrarea pe piaţă a companiilor în dificultate atât de necesare pieţei locale din Cipru, precum şi la îmbunătăţirea legislaţiei locale, aşa cum am făcut şi în România”, a completat şeful CITR.

Activitatea biroului CITR din Cipru va fi derulată de către o echipă mixtă din specialişti români şi ciprioţi, cu susţinerea celor 150 de specialişti din echipele multidisciplinare din România.

CITR estimează că, după Cipru, va mai deschide încă două birouri în Europa în următorii doi ani.

Casa de insolvenţă a distribuit creditorilor peste 400 de milioane de euro în ultimii cinci ani.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.