Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata, un indicator al afacerilor dintre firmele din sectorul de comerţ, a crescut în ianuarie 2021 cu 5,4%, serie brută, faţă de aceeaşi lună a anului anterior, arată datele publicate, miercuri, de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Cifra de afaceri reprezintă veniturile totale înregistrate de întreprindere în perioada de referinţă, provenite atât din activitatea principală, cât şi din activităţile secundare exercitate de aceasta. Cifra de afaceri nu include TVA şi veniturile din vânzarea sau transferul de mijloace fixe.
 
În ianuarie 2021, comparativ cu ianuarie 2020, cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, a crescut per ansamblu cu 5,4%.
 
Avansul a venit ca urmare a creşterii comerţului cu ridicata al echipamentului informatic şi de telecomunicaţii (+12,4%), comerţului cu ridicata al produselor alimentare, al băuturilor şi al tutunului (+11,1%), comerţului cu ridicata al altor maşini, echipamente şi furnituri (+9,5%), comerţului cu ridicata al bunurilor de consum, altele decât cele alimentare (+9,3%) şi comerţului cu ridicata nespecializat (+9,2%), potrivit INS.
 
Scăderi au înregistrat activităţile de intermediere în comerţul cu ridicata (-10,8%), comerţul cu ridicata al produselor agricole brute şi al animalelor vii (-5,6%) şi comerţul cu ridicata specializat al altor produse (-0,1%).
 
Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna ianuarie 2021, comparativ cu luna ianuarie 2020 a crescut cu 3,6%. 
 
În 2020, faţă de 2019, cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, în termeni nominali, a înregistrat o creştere de 3,3%.
 
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.