Christian Tour, unul din cei mai mari tour-operatori din ţară, a decis să intre şi pe segmentul vacanţelor de tip city break, impulsionat de cererea ridicată din partea românilor pentru acestea. În ultimii cinci ani s-a dublat numărul turiştilor care, pe lângă vacanţa de vară rezervată, în general, într-o staţiune de litoral, se relaxează şi în una-două vacanţe scurte, de două-trei zile, într-o destinaţie europeană.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“Mentalitatea turistului român s-a schimbat foarte mult. Dacă acum câţiva ani, avea o singură vacanţă, cea de vară, în prezent, românul merge în acea vacanţă, care este, mai ales, într-o destinaţie de litoral, dar îşi programează şi una-două vacante mai mici în oraşe europene. Tinerii care lucrează în corporaţii au dat tonul în acest sens, iar comportamentul lor a fost copiat şi de alte categorii sociale”, a declarat managerul proiectului City Breaks în cadrul Christian Tour, Romina Dumitru.

Turiştii îşi pot împacheta singuri vacanţa, alegând destinaţia, perioada de călătorie, compania aeriană şi unitatea de cazare dorită.

Pe lista oraşelor din oferta Christian Tour se regăsesc unele dintre cele populare destinaţii europene de city-break, precum Roma, Barcelona, Paris, Londra, Praga, Viena, Milano, Bruxelles, Amsterdam, Florenţa, Veneţia, Lisabona, Berlin ori Madrid. 

Astfel, turiştii pot pleca în această toamnă la Roma cu preţuri pornind de la 198 de euro pentru două nopţi de cazare şi biletele de avion dus-întors pentru doi adulţi. Un city break în capitala Franţei, tot pentru două persoane, costă aproximativ 400 de euro, iar în Amsterdam în jur de 480 de euro.

“Tarifele afişate au toate taxele incluse. Pe site, procesul de rezervare se face 100% online, fără asistenţa unui consilier de turism, plata făcându-se exclusiv cu cardul”, precizează reprezentantul turoperatorului.

În cel mult două săptămâni, în acelaşi motor de căutare de pe site-ul Christian Tour va fi lansată şi secţiunea de ”Experienţe”, unde utilizatorii vor putea alege şi rezerva din peste 100.000 de experienţe disponibile în destinaţiile de city-break, experienţe pe care le furnizează platforma Viator, care aparţine TripAdvisor. De pildă, turiştii vor putea achiziţiona tururi culinare la destinaţie, croaziere, intrări la muzee etc.

Christian Tour deţine 40 de agenţii proprii în România şi este prezent peste hotare în Polonia, Serbia, Republica Moldova, Grecia, Turcia, Spania şi Statele Unite ale Americii (divizia online).

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.