Compania de stat care administrează reţeaua de căi ferate din România, CFR SA, a anunţat, luni, că are un nou director general, Constantin Axinia, care a mai condus compania în 2006-2007.
Compania a anunţat că ”consiliul de administraţie l-a desemnat pe domnul Constantin Axinia director general al companiei, poziţie pe care a ocupat-o şi în perioada 2006-2007”.
Axinia este de profesie inginer şi are o experienţă de 35 de ani în domeniul feroviar. Constantin Axinia a ocupat până în prezent funcţia de director regional al Sucursalei Regionale de Transport Feroviar de Călători Iaşi.
13 octombrie - Oraşul meu acasă şi la birou (ediţia a IV-a)
În acest an, mai multe trenuri au deraiat, în condiţiile în care investiţiile în modernizarea căii ferate trenează de mai mult timp.
Asociaţia Pro Infrastructură a transmis, recent, că, după 20 de ani de subfinanţare cruntă, incompetenţă şi investiţii prost gândite la calea ferată, s-a ajuns în situaţia de a avea patru trenuri deraiate în şapte zile.
Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a inspectat, recent, lucrărilor de modernizare a infrastructurii şi suprastructurii feroviare de pe loturile Coşlariu - Vinţu de Jos, Vinţu de Jos - Simeria şi Simeria - Gurasada. El le-a transmis constructorilor că au tot sprijinul, dar le-a cerut lucrări de calitate, în caz contrar urmând a se lua măsuri.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.