Compania Simultan SRL a primit avizul Consiliului Concurenţei pentru a prelua licenţa pentru producţia şi comercializarea untului sub marca „LaDorna” de la Grupul Lactalis.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Grupul Lactalis trebuie să cesioneze marca de unt LaDorna ca urmare a angajamentelor pe care şi le-a asumat anul trecut, la momentul preluării companiilor Covalact SA şi Lactate Harghita SA.

”În urma analizării tranzacţiei prin care Lactalis urma să preia Covalact şi Lactate Harghita, Consiliul Concurenţei a constatat că operaţiunea putea conduce la consolidarea poziţiei grupului Lactalis pe piaţa producţiei şi comercializării untului, la nivel naţional, cu efectul reducerii posibilităţilor de alegere ale consumatorilor. În această situaţie, ar fi existat posibilitatea ca tranzacţia să conducă la creşterea preţului untului”, a informat miercuri Consiliul Concurenţei.

Astfel, Lactalis şi-a luat angajamentul de a licenţia marca de unt „LaDorna” pentru o anumită perioadă de timp către o altă companie cu competenţă industrială relevantă, independentă de grupul Lactalis. De asemenea, compania trebuie să schimbe marca („re-branding”), astfel încât la expirarea perioadei de licenţă aceasta să comercializeze untul sub altă denumire.

”Ulterior acestei perioade, marca de unt La Dorna se va reîntoarce în portofoliul grupului Lactalis, care se va abţine de la folosirea acesteia, pentru o perioadă de timp suficientă ca Simultan SRL să poată beneficia de creşterea cotei sale de piaţă”, precizează oficialii autorităţii de concurenţă.

Grupul Lactalis a încheiat, la finele lunii trecute, un Contract de Licenţă de Marcă cu compania Simultan. În urma analizei efectuate, Consiliul Concurenţei a considerat că Simultan are experienţa necesară în vederea preluării licenţei untului “LaDorna”, îndeplinind condiţiile prevăzute în angajamente.

Tranzacţia prin care Grupul Lactialis a preluat Covalact şi Lactate Harghita a fost autorizată de autoritatea de concurenţă în iulie 2017.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.