Cătălin Drulă propus şi avizat favorabil în comisiile de specialitate ale Parlamentului pentru Ministerul Transporturilor a declarat că este o prioritate pentru el construirea autostrăzii Comarnic - Braşov. Acesta a adăugat că nu este o problemă de finanţare privind această autostradă, ci sunt nişte proceduri care sunt în curs de revizuire, studii de fezabilitate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„E absolut necesar să fie construită această autostradă. Problema cu foarte multe dintre aceste subiecte dureroase este că, dacă ne uităm în urmă 5, 10 sau 15 ani eram în acelaşi loc. Adică nu s-a întâmplat ceva între timp. Pentru a realiza autostrada Comarnic-Braşov avem nevoie de un proiect solid la bază. În momentul de faţă avem un studiu, care e la nivelul de studiu de fezabilitate. Nişte planşe cu alte cuvinte. Avem nevoie de studii geotehnice, de proiectul solid cu viaductele, cu tunelurile ca să o putem scoate la licitaţie. Fonduri europene există. Nu e o problemă de finanţare în momentul de faţă. E o prioritate pentru mine. Sunt nişte proceduri care sunt în curs de revizuire, studii de fezabilitate. Nu mi-a plăcut că a fost depusă o singură ofertă. Dacă avem licitaţii care au o singură ofertă, de obicei înseamnă că nu a fost făcută bine acea licitaţie şi firmele private nu riscă să intre în ea”, a afirmat Cătălin Drulă, întrebat miercuri la Parlament cum vede că va fi finalizată autostrada Comarnic-Braşov.

El a adăugat că „printre altele construind acei 5 kilometri în acel fel în care au fost licitaţi, înseamnă că alternativa de traseu, aşa cum a fost gândită în 2013, pe sus prin versantul Baiului nu mai poate fi făcută, odată ce ai construit autostrada jos, în albie”.

„Da, e parte din reevaluarea acestui proiect pe care vreau să o facem. Unul dintre cele mai bune lucruri care începuseră era acel proiect cu Banca Mondială, care din păcate la o schimbare de Guvern a fost frânat şi ne-am pierdut şi credibilitatea cu acea instituţie. E o prioritate absolută pentru mine această autostradă, ca şi celelalte treceri montane, durerile noastre”, a completat Drulp.

Chestionat câţi kilometri de autostradă vor fi finanlizaţi anul acesta şi câţi urmează să fie în următorii 5 ani, Drulă a răspuns: „Pot să vă răspund tehnic la această întrebare. Sunt patru sectoare care ar avea şanse de a fi finalizate anul acesta. E vorba de Sebeş-Turda lotul 2 care ar trebui totuşi 100% să se finalizeze. Sunt 24 de kilometri acolo. E vorba de 5 kilometri la Târgu Mureş-Ungheni, plus încă 5 kilometri de drum de legătură. Deci 10 kilometri am putea considera, e în stadiu foarte avansat şi ar trebui să fie finalizaţi. Apoi mai e în discuţie Craiova-Piteşti, acel lot din zona Balş-Slatina. Acolo sunt 40 de kilometri, dar trebuie să am o discuţie”.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.